Vorba prietenului meu, Adam: Viaţa nu-i un tort cu frişcă! Ştiu. Aşa e. Însă timid, cu delicateţe, îmi permit şi eu o completare. O răsturnare logică la modă(!), extrasă din colecţia de primăvară-vară-toamnă-iarnă a guvernării Ponta. Aşadar, chiar dacă – prin absurd, Doamne fereşte! ar fi – află, dragă Adame, că ar veni un moment când te-ai sătura de atâta dulce băgat în tine. Ţi-ar veni acru-n gură.
Ţi s-ar lua, naiba! de la atâtea zaharicale. Zău! Cum îţi spuneam, odată şi-odată, soseşte el, şi capătul. Adică, un moment când îţi curge năvalnic lănţicul pe la colţul gurii şi simţi şi tu nevoia unei acrituri. Când îţi vine să lepezi de pofta unui castravecior d-ăla murat bine, care să pârâie între dinţi mai abitir ca pruna turcească. Sau când ţi-e dor mai rău ca de mama să dai pe gât, gâlgâind, o cană mare cu zeamă de varză, de-aia mai acră chiar şi decât faţa lui Ciorbea! Fiindcă viaţa e aşa de uşoară, tocmai ca să-i torni şi-un pic de plumb în ghete (cum se zice după orice meci!) şi să se lase mai grea. Dacă-n viaţă n-ai nicio grijă, împrăştii miserupismul în toate cele, treci prin existenţă ca gâsca prin apă şi ţi se fâlfâie întruna, numai aşa, de-al dreaku’, atunci n-o să afli niciodată, şi tu, ce-nseamnă cumpănă, răscruce, cotitură, dandana, belea sau pocinog. Dramă sau tragedie. Drama unui popor (inconştient!) şi tragedia unei ţări (labile!). Asta aşa, ca informare!
Ştiu că nu te interesează, dar, dacă te umfli cu tone de glucide, nicicând n-o să fii zvârlit în punga de greaţă clocotitor-purulentă prin care respiră, minţind la foc automat, prim-ministrul guvernului de neghiobi şi de nevolnici care conduce astăzi această ţară, fix de pe fundul prăpastiei. Sau, îţi garantez eu că-n vecii vecilor n-o să te apuce revolta disperată înecată-n amărăciune, atunci când îţi va fi dat să-l auzi pe primarul Capitalei – un gnom cu pungi respingătoare
