Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce impozit forfetar vor plăti barurile din Capitală şi marile oraşe şi hotelurile de 3 şi 4 stele

Publicat in rfi, vineri 13 septembrie 2013 ·

Barurile şi cafenelele amplasate central în Capitală sau în primele şapte mari oraşe vor plăti anual, în funcţie de suprafaţă, între 1.500 şi 3.400 euro, în timp ce în localurile din oraşe care nu sunt municipii vor achita între 310 euro şi 2000 euro, potrivit proiectului de lege avizat de Guvern.

Proprietarii hotelurilor de 4 şi 5 stele din Capitală vor plăti un impozit forfetar pe loc de cazare între 468 şi 891 de lei, un hotel de trei stele din Cluj va achita între 205 şi 244 lei, iar o unitate de 1-2 stele din Buşteni circa 120 lei, taxa pentru pensiune fiind cu 20% mai mică faţă de hotel.

Comparativ cu taxele plătite de restaurante după aceleaşi criterii de suprafaţă, rang al localităţii şi amplasament, impozitele forfetare din cazul barurilor sunt sensibil mai mici, în medie cu o treime.

Cel mai mare impozit forfetar va fi achitat de restaurantele de peste 300 de metri pătraţi din Zona A a Bucureştiului, care vor plăti 22.680 de lei/an (echivalentul a circa 5.200 de euro), în timp ce la baruri impozitul maxim este de 3.400 de euro, tot în centrul capitalei şi la aceeaşi suprafaţă.

Impozitele vor fi calculate în lei, iar în cazul oraşelor municipii vor varia între 2.349 lei (500 de euro), aferent unui local de sub 30 de metri pătraţi şi 12.600 lei (2,800 euro) pentru baruri de peste 300 de metri pătraţi.

Taxele plătite de barurile din staţiuni vor fi uşor sub cele din oraşe, fiind uşor avantajate cele de pe litoral comparativ cu cele de la munte.

Barurile din comune vor achita anual un impozit forfetar între 300 de lei şi 3.100 de lei.

Potrivit normei de fundamentare a proiectului de lege, anul trecut erau înregistrate 13.023 de firme care activau în domeniul barurilor şi cafenelelor, iar impozitul pe profit cumulat al acestor societăţi a fost de 10 milioane lei.

Pe de alta parte Guvernul va trimite Parlamentului

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 21 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 28 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 33 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°