Sunt de acord, am mai spus-o, până la un punct, cu mesajele protestatarilor din piețele patriei. Da, presa română e plină de cianură. Da, un mare client de publicitate a ajuns să joace atât de tare, a pus pe masă atât de mulți bani, încât a reușit să dicteze – sper că nu pentru încă foarte mult timp – politica editorială la principalele instituții de presă. Iar când cei de la contabilitate deschid ușa redacției și le spun jurnaliștilor ”știți, cu ăștia avem contract, ignorați evenimentele care se petrec în piață”, asta nu mai e presă. E o societate comercială ca oricare alta, care oferă entertainment. Dar ar trebui să nu se mai numească presă. Pentru că nu este. Oficiul pentru Protecția Consumatorului ar trebui să intervină și să închidă redacțiile care oferă entertainment de doi bani, în loc de știri. E o diferență ca de la cer la pământ între cele două. Pot exista puncte comune, mai ales în privința formei, dar sunt două produse diferite. Dacă în loc de muștar primiți la magazin maioneză, nu faceți reclamație la OPC? Așa e și cu diferența între ce face presa zilele astea și ce ar trebui să facă.

Presa suferă, în special presa pe suport tipărit. Știți cauzele, nu mai trebuie să vi le explic în amănunt. Internetul a distrus monopolul asupra informației, care îi făcea puternici pe jurnaliști. Informația era deținută de puțini și distribuită mulțimilor. Acum nu mai e așa. Informația e deținută de mulți și distribuită unor nișe. Criza economică din ultimii ani a adâncit situația dificilă a presei pe plan mondial. Bugetele de publicitate au scăzut enorm, consumul a scăzut și el dramatic, iar imposibilitatea presei scrise de a răspunde nevoilor de viteză cerute acum de public, care mai vrea pe deasupra și control total asupra conținutului, face ca tiparul să fie pe moarte, iar televiziunea și radioul să nu se simtă deloc bine. Asta la nivel global. La nivel loca