Antrenorul CSMS Iaşi, Costel Enache, le-a cerut jucătorilor săi să joace şi pentru public în partida de mâine, cu SC Bacău. Cioranu va lipsi între două şi trei luni de la echipă. Tehnicianul susţine că fotbaliştii vor fi amendaţi pentru evoluţia de la Dorohoi
CSMS Iaşi a organizat ieri o conferinţă de presă, la care a participat antrenorul principal al echipei, Costel Enache. Acesta a declarat că echipa pe care o pregăteşte are un obiectiv ferm în partida de sâmbătă, cu SC Bacău, din etapa a II-a a Ligii a II-a de fotbal. “Obiectivul nostru este clar: trei puncte şi repararea imaginii în faţa suporterilor. Trebuie să nu ne dezamăgim fanii, să ţinem aproape de club oamenii cu suflet. Pentru asta e nevoie de rezultate bune precum şi de etalarea unei anumite stări de spirit care să cuprindă atitudine şi determinare”.
Tehnicianul a îndemnat la concentrare maximă înaintea jocului cu Bacăul. “Am văzut cele două jocuri oficiale ale Bacăului din acest sezon şi trebuie să nu fim naivi. Eşecul lor cu FC Clinceni, din prima rundă, este înşelător. Rar am văzut ca o echipă să marcheze patru goluri din patru ocazii, iar alta să dea un gol din opt ocazii. Răniţi după prima etapă, cu siguranţă vor încerca să demonstreze că evoluţia din Cupă, cînd au trecut de Dunărea Galaţi, este adevărata faţă a lor”. După ce echipa sa a încasat cinci goluri în primele două jocuri oficiale ale sezonului şi după ce a rămas cu doar doi stoperi de meserie în lot, ca urmare a accidentării lui Cioranu, Enache s-a arătat preocupat de compartimentul defensiv: “Cioranu va lipsi două-trei luni, pentru că a suferit o fractură la Dorohoi. Avem mari probleme în apărare, însă trebuie să ne descurcăm. Sper să-l readucem pe Avrămia, nu ştiu dacă mai pot fi aduşi alţi jucători. E clar că avem o problemă în apărare, iar lucrurile nu se pot rezolva peste noapte. Necazurile nu