Dar să-i lăsăm în plata Domnului pe cei doi fii proaspăt „încoronaţi” (şi nerecunoscuţi drept „regi”, „voievozi”, „juzi”, bulibaşi sau alt fel de căpetenii ţigăneşti de nicio grupare sau breaslă de-ale etniei prezente în România) ai defunctului lor tată şi să revenim la oile noastre!

Apropo de apelativul în jurul căruia, în ultima vreme, s-au iscat o groază de controverse generate de etimonul cu pricina. Ţigan sau rom? Cine va avea curiozitatea să cerceteze orice istorie a etniei scrise până acum (de unul din autorii deja pomeniţi sau de alţii pe care-i vom aminti la momentul potrivit) sau va consulta o gramatică ori vreun dicţionar al limbii romani (cum corect se numeşte acest grai desprins din grupul limbilor indice – o ramură indo-ariană a limbilor indo-europene, având foarte multe asemănări cu limbile punjabi sau hindi vorbite şi astăzi în India – toate acestea cu rădăcini adânci în vechea limbă sanscrită din care, majoritatea lingviştilor şi filologilor crede că provine limba ţigănească) va constata că rom (cu câţi „r” vreţi, că nu acest lucru e important) nu înseamnă altceva decât ţigan, cu alte cuvinte, romi sunt toţi cei care aparţin etniei ţigăneşti, faţă de restul, care aparţin altor neamuri. Pe scurt, toţi aceia care nu sunt ţigani sunt numiţi gajó (sau gagó), termen asimilat în limba română sub forma semantică gagiu, cu principalul înţeles de individ, tip, persoană, însă fiind acceptat, prin extrapolare şi acela de iubit (sau amant). Aşadar, rom sau ţigan sunt

doi termeni absolut echivalenţi, în clipa în care se face referire la un al treilea: „neţigan” (gajé). De altfel, ţiganii – şi acest lucru poate fi lesne constatat de un ochi atent la comportamentele sociale – sunt o etnie extrem de solidară înlăuntrul ei (în ciuda deselor şi gălăgioaselor conflicte generate din te miri ce pricini), relaţiile dintre membrii ei fiind infinit mai corec