Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voyager 1 a ieşit oficial din sistemul solar. E cel mai îndepărtat obiect creat de om şi continuă în spaţiul interstelar

Publicat in Adevarul, vineri 13 septembrie 2013 ·

Sonda spaţială Voyager 1 a devenit primul obiect construit de om care a ieşit în afara sistemului nostru solar. Sonda este atât de departe de Pământ, încât un semnal radio transmis de Voyager ajunge pe Terra abia în 17 ore.

Voyager 1 a fost lansată de agenţia spaţială americană NASA la 5 septembrie 1977 şi a ajuns în apropierea planetelor Saturn şi Jupiter, fiind prima sondă spaţială care a transmis imagini cu sateliţii acestor planete. În anul 2007, Voyager 1 câştiga deja titlul de cel mai îndepărtat obiect construit de oameni din sistemul solar. Acum e la circa 19 miliarde de kilometri de Pământ, notează „Ştiinţă şi tehnică“.

„Am sperat că acest moment important va avea loc încă de la începerea acestui proiect, în urmă cu 40 de ani“, a declarat profesorul Ed Stone, cercetătorul-şef al echipei care se ocupă de Voyager 1. „Din punct de vedere ştiinţific Voyager 1 are o valoare inestimabilă, dar acum vorbim şi despre un moment istoric comparabil cu înconjurul Pământului lui Magellan sau cu aselenizarea lui Armstrong!“, a completat acesta.

Următorul pas semnificativ pentru Voyager 1 nu este aproape. Se va apropia de următoarea stea cel mai devreme peste 40.000 de ani, chiar dacă înaintează cu o viteză de 45 de km/s. Stone a declarat că sonda va orbita centrul galaxiei noastre pentru următoarele miliarde de ani. Atât timp cât instrumentele sondei spaţiale vor fi funcţionale, oamenii de ştiinţă vor colecta noi date despre mediul interstelar.

Voyager 1 este de mărimea unui automobil şi dispune de o antenă cu un diametru de patru metri şi un radio care îi permite să trimită date spre Terra. Aparatul său foto a fost însă dezactivat în 1990, pentru a economisi resursele de energie. Cu ajutorul bateriilor sale, sonda poate să-şi alimenteze instrumentele până în 2020-2025, dacă nu foloseşte comunicaţiile radio. Apoi îşi va continua singură drumul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 38 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 44 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 23 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Oamenii de ştiinţă afirmă că alimentele ultraprocesate au nevoie de avertismente de tipul celor pentru tutun

Mediafax acum 25 minute
Alimentele ultraprocesate înlocuiesc dietele sănătoase „peste tot în lume", în ciuda dovezilor tot mai numeroase privind riscurile pe care le prezintă. Nutriţionistului care a inventat termenul este de părere că acestea ar trebui să fie vândute cu a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°