Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poiana Urbană, un fel de cumetrie rurală

Publicat in Catavencii, vineri 13 septembrie 2013 ·

Pe la începutul lunii iulie, în Piața Universității din București, la coada calului, au apărut o scenă, niște bude ecologice, o oaie din carton roz, niște șezlonguri și cîteva terase. Mix-ul poartă numele de Poiana Urbană și este un eveniment aflat la a doua ediție, organizat anul acesta de Asociația Art Laboratoire, în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin ArCuB, 360 Revolution și The Institute. O chestie alambicată, așadar, cu ceva mai multe personaje decît în Forsyte Saga, teoretic. Practic, este vorba de-o gașcă de băieți care sub pretextul că dau cultură poporenilor, sub formă de concerte și proiecții de filme, încasează niște bani de la stat. Care vin de la Ministerul Culturii prin Administrația Fondului Cultural Național, care acordă de două ori pe an niște finanțări nerambursabile, și de la Primăria Municipiului București prin ArCuB. Asociația Padina Fest, al cărei project manager este Filip Bunea, s-a ocupat de organizarea primei ediții a Poienii, care a avut loc anul trecut în Piața Sf. Anton din Centrul Vechi. Cică scopul acestui eveniment a fost acela a de rebrandui Centrul Vechi începînd cu anul 2012 și de a informa interactiv bucureștenii și turiștii care vizitează Capitala (zice raportul anual al PMB). Deci, rebranduirea asta s-a făcut anul trecut cu ajutorul unor trupe care au performat pe scena Poienii Urbane. Care trupe, în ciuda contractelor semnate cu Padina Fest, și-au încasat banii pe performance la cîteva luni după eveniment, nicidecum în termen de două săptămîni, cum presupuneau contractele semnate. Lumea a început să zică că Poiana Urbană e un eveniment de rahat. Anul acesta, Asociația Padina Fest, care a aplicat cu proiectul Poiana Urbană la concursul AFCN, a picat cu 62 de puncte în prima sesiune. Așa că a apărut Asociația Art Laboratoire, al cărei președinte este un anume Sorin Bunea, cel mai probabil o rudă apropia

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 23 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 15 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 29 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 30 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°