Sentinţa în cazul lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a rămas în pronunţare pentru ora 18.00.
Astăzi, la Curtea de Apel Cluj urmează să se dea sentinţa în cazul apelului făcut de procurorii DIICOT, dar şi de apărătorii lui Alexandru Uioreanu. Părţile au atacat prima sentinţă, cea care a stabilit ca Alexandru Uioreanu să fie condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni cu suspendare pentru consum şi trafic de droguri.
Procurorii DIICOT cer majorarea pedepsei, pentru faptul că Alexandru Uioreanu ar fi vândut droguri tinerilor. Apărătorii tânărului cer însă ca pedeapsa să fie diminuată.
Astăzi, la Curtea de Apel Cluj a fost prezent Alexandru Uioreanu, tatăl său Horea Uioreanu, dar şi PS Vasile Someşeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Apărătorii lui Alexandru Uioreanu au cerut diminuarea pedepsei pe motiv că a vândut droguri doar unui cerc restrâns de prieteni, pentru că este minor şi uşor influenţabil, dar şi pentru că luni începe şcoala.
Avocaţii au spus că tânărul va putea să demonstreze că poate urma drumul cel drept şi a dat dovadă de colaborare de la bun început, a recunoscut fapta şi nu a mai fost certat cu legea în trecut.
Horea Uioreanu a declarat şi el când a luat cuvântul, că doreşte să se implice şi să îi ofere copilului educaţia pe care o merită. Acesta a adăugat că îşi doreşte ca fiul lui să fie reintegrat în şcoală.