Locuitorii din comuna Ziduri, judeţul Buzău, sunt solidari cu protestul minerilor de la Roşia Montană, după ce, în timpul ninsorilor din februarie 2012, minerii au participat în număr mare la deszăpezirea zonelor afectate. "Localnicii din comuna Ziduri, judeţul Buzău, doresc să le transmită minerilor din comuna Roşia Montană că sunt alături de ei şi că speră ca totul se va rezolva cu bine. Am văzut că sunt disperaţi, iar unii dintre ei chiar s-au blocat în subteran, cerând autorităţilor să îi ajute să aibă în continuare locuri de muncă în minerit, prin pornirea
proiectului minier din localitate. Este o dramă ceea ce trăiesc ei şi nu putem rămâne indiferenţi, ca români şi ca oameni", se arată în scrisoarea semnată de Nicolae Nedelcu, viceprimarul comunei Ziduri. Acesta aminteşte şi de ajutorul primit de localnici din partea minerilor de la Roşia Montană, în timpul ninsorilor abundente din 2012. "Ne amintim de minerii de la Sindicatul Viitorul Mineritului Roşia Montană care, în ianuarie - februarie 2012, când am trăit cea mai grea iarnă din ultimii 50 de ani, au sărit în ajutor la deszăpezirea mai multor localităţi din judeţul Buzău. Impresionaţi de imaginile pe care le-au văzut la televizor, aceşti oameni şi-au riscat vieţile şi au înfruntat codul portocaliu de viscol şi ninsori pentru a veni în ajutor buzoienilor. Au scos la lumină peste 100 de case îngropate în zăpezi şi au adus provizii de apă, conserve şi pâine. Acum este rândul nostru să ne
arătăm solidaritatea. Noi nu putem veni acum la Roşia Montană să fim alături de ei, aşa cum am vrea, dar dorim să transmitem autorităţilor că susţinem demararea mineritului în localitate, pentru ca aceşti oameni să aibă de lucru, pentru ei şi copiii lor.
Oamenii din comuna noastra se indeletnicesc mai ales cu agricultura, avem teren agricol dar in rest nu sunt alte activitati in zona. Trebuie sa recun