Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Dau Guvernului nota 8, iar miniştrilor PNL dau nota 7

Publicat in Antena 3, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, la Antena 3, că acordă activităţii Guvernului de până în prezent nota 8, iar miniştrilor PNL nota 7, reclamând lipsa de comunicare a acestora pe politicile publice.

"Aş putea să spun că lipseşte, şi ăsta e sentimentul şi în partid, e şi al meu(...) i-am vrea mai prezenţi, i-am vrea mai mult în comunicare pe temele lor şi am vrea să discutăm cât se poate de mult în partid despre politicile care în cadrul Guvernului şi prin intermediul Guvernului condus de Victor Ponta să le aplice. Nota Guvernului ar fi să zicem 8, nota miniştrilor liberali nu ar scădea sub 7, diferenţa fiind dată într-adevăr de prestaţia, de efortul suplimentar al premierului", a spus Antonescu, în cadrul emisiunii "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu".

El a menţionat că una dintre nemulţumirile pe care le are faţă de activitatea miniştrilor PNL îl priveşte pe Radu Stroe în legătură cu modificarea Codului rutier.

Liderul PNL a afirmat că înainte ca Stroe să propună modificarea legislaţiei nu a discutat în partid acest subiect.

Citeşte şi:

Antonescu, despre relaţia cu Victor Ponta: Suntem colegi de serviciu public

Crin Antonescu: Ponta a dus o viaţă bună cu PNL

Crin Antonescu: Nu a fost niciun scandal cu Ponta pe tema Roşia Montană

Citeşte mai multe despre: Crin Antonescu Subiectiv cu Razvan Dumitrescu crin antonescu la subiectiv

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, la Antena 3, că acordă activităţii Guvernului de până în prezent nota 8, iar miniştrilor PNL nota 7, reclamând lipsa de comunicare a acestora pe politicile publice.

"Aş putea să spun că lipseşte, şi ăsta e sentimentul şi în partid, e şi al meu(...) i-am vrea mai prezenţi, i-am vrea mai mult în comunicare pe te

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°