În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, localitatea Ip era scăldată în sânge. În sângele a 157 de copii, femei şi bărbaţi români, dar şi al unui prunc ce se pregătea să se nască. În comemorarea acelor cumplite ceasuri acolo are loc, în fiecare an, o ceremonie în care povestea masacrului este rememorată pentru a nu putea fi niciodată uitată.
Masacrul de la Ip s-a petrecut la cinci zile de la tragedia similară produsă, în Sălaj, la Treznea, unde 86 de localnici au pierit sub armele armatei hortyste, având o singură vină: aceea de a fi români. La Ip, sub pretextul răzbunării a doi militari unguri morţi într-o explozie înainte cu o săptămână, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăseşte în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nuşfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniţiei, dovadă fiind faptul că cei patru români arestaţi au fost eliberaţi după aproximativ o lună.
Ceea ce s-a petrecut în acea tragică noapte a fost povestit de puţinii supravieţuitori ai masacrului, mare parte dintre ei fiind, la acea vreme, copii. Gavril Butcovan, ultimul supravieţuitor al masacrului, rămas în viaţă până în 2010, avea atunci 16 ani. Într-o înregistrare făcută, înainte de trecerea lui în nefiinţă, de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, bătrânul povesteşte, prin prisma propriei sale experienţe, ce s-a întâmplat în acea noapte fatidică în localitatea sălăjeană Ip.
"Era ora 11 noaptea când a intrat compania în sat, iar comandantul Vasvári Zoltán a făcut un scenariu: a dat la doi civili două pistoale şi le-a spus că atunci când vor vedea că se apropie compania să tragă în aer. Aşa au făcut, iar când s-au auzit focurile, comandantul le-a zis soldaţilor:
