Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţie revoltătoare la Ploieşti. Adăpostul de câini este suprapopulat, însă autorităţile AU SISTAT ADOPŢIILE

Publicat in Antena 3, vineri 13 septembrie 2013 ·

Capacitatea adăpostului de câini de la Ploieşti este depăşită cu 50%, după ce sute de câini fără stăpân au fost ridicaţi, în ultimele zile, de pe străzile oraşului. În ciuda acestor condiţii, autorităţile locale au sistat revendicările şi adopţiile, informează Mediafax.

În urmă cu o săptămână, autorităţile afirmau că în adăpost se aflau aproximativ 700 de câini în condiţiile în care aici pot fi adăpostite 750 de animale. În prezent, capacitatea acestuia este depăşită cu 50 la sută.

Directoarea Administraţiei Parcului Memorial "Constantin Stere", Laura Moagher, a declarat, vineri, că autorităţile locale au interzis revendicările şi adopţiile de câini comunitari, decizia aparţinând viceprimarului Iulian Teodorescu.

"Pentru că este o situaţie de criză, s-au întâmplat atâtea nenorociri, este suprapopulat. (...) În momentul de faţă sunt peste o mie de câini în adăpost, capacitatea este de 750, este suprapopulat şi recunosc lucrul acesta pentru că nu avem posibilitatea, peste noapte să mărim adăpostul, nu avem voie să eutanasiem deoarece legea nu a intrat în vigoare. Este o dispoziţie trimisă de către domnul viceprimar Iulian Teodorescu, prin care, momentan să întrerupem adopţiile şi revendicările până la reglementarea situaţiei. Luni va avea loc o şedinţă pentru a forma o comisie. Toată lumea are dreptul atât la revendicare cât şi la adopţie", a afirmat Laura Moagher.

"Am intensificat ridicările de câini deoarece toată lumea a început cu sesizări, încep şcolile şi trebuie să ne gândim că elevii nu se pot apăra de câini, aşa că am intensificat ridicările din zonele şcolilor şi grădiniţelor. Deci tot ce a venit acum a fost ridicat din zona şcolilor şi grădiniţelor, a mai spus Moagher.

Viceprimarul Iulian Teodorescu neagă că ar fi emis o dispoziţie prin care să interzică revendicările şi adopţiile de câin

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 59 minute
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 48 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 41 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Ciolacu, despre campania electorală: La nivel de coaliţie şi de conducere de coaliţie s-a menţinut linia roşie

HotNews acum 30 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Slatina că în coaliția de guvernare şi în conducerea acesteia a fost menţinută o „linie roşie" care nu a fost depăşită în campania electorală, iar abordarea alegerilor este una „mai matură".

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°