Nu se mai poate, se pare, sau mă înşel eu, să ajungi bogat, cum necum, sau chiar cu orice preţ şi să nu te treacă fiorii credinţei la toată vederea, mai pe şleau spus, să nu arăţi că ştii măcar de ruşinea lui Dumnezeu şi nu vrei să-ţi bată Dumnezeu cu degetul în obrazul său sfânt în semn că l-ai uitat din clipa când te-ai ajuns.

Şi, atunci, ajuns fiind, cu sacii cei mulţi în căruţă şi cu alte căruţe pregătite să le umpli cu sacii averii tale, pui, nu-i aşa, de o temelie de lăcaş sfânt, la locul cel mai înalt al pământului în cuprinsul căruia se cunoaşte numărul sacilor plini din căruţele tale de credincios al banului, fireşte, fiindcă tot suntem în ţara capitalismului de Codrul Vlăsiei, dar, fireşte, chiar şi în locuri mai smerite, însă, aşa cum ziceam la o anumită vedere, să afle despre dragostea ta de Dumnezeu şi credincioşii cei mulţi din mijlocul cărora te-ai învrednicit, cum numai tu ştii, să te aridici.

Şi astfel au început să se ivească, din pământul pomenit, la vedere, nu rareori chiar în vârful munţilor pomenitului pământ, temelii şi ziduri înalte şi turle lucind în soare şi împrejmuiri bogate şi, în timpul acelor zidiri, sfinţiri peste sfinţiri şi procesiuni şi mese întinse pentru toţi păcătoşii şi săracii cu buna credinţă curată, şi nu sunt rare nici pronausurile pe păreţii cărora, în rame aurite bogate, pictati mai ambiţioşi decât ctitorii voievozi de pe timpuri, plătitorii de azi ai acestei rugăciuni a lor la vederea cea mai văzută, ca să se înţeleagă cât este de mare rugăciunea lor, prin care, parcă, ar târgui cu Dumnezeu iertarea păcatelor.

Bietul Matei Basarab, cel mai mare voevod cititor al ortodoxiei româneşti şi, deopotrivă, strălucit ctitor de cultură, s-a mulţumit cu potirul care e bisericuţa de la Arnota ca să-şi doarmă aici şi voevodalul somn de veci!

Jupânul român de azi nu se mai poate mulţumi cu o bisericuţă şi e de î