Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leacuri cu fructe de sezon

Publicat in Libertatea, vineri 13 septembrie 2013 ·

Fructele de toamnă sunt nu numai delicioase, ci și un adevărat izvor de sănătate. Doctorul farmacist Ovidiu Bojor ne recomandă câteva remedii la îndemâna oricui. Mărul scade colesterolul

Mărul previne și combate hipertensiunea arterială, ateroscleroza, scade colesterolul "rău". Are efect ușor laxativ, absoarbe toxinele și ajută la eliminarea lor. În obezitate, ar trebui ca o zi pe săptămână să nu se consume decât mere, în cantitate de până la un kilogram. Pentru alte probleme, se poate face un decoct dintr-un măr tăiat în bucăţele la o jumătate de litru de apă. Se fierbe până când cantitatea ajunge la jumătate. Se beau trei până la cinci căni pe zi. Siropul de mere este foarte bun în bolile de plămâni, în răceli și ca laxativ. Se prepară din suc de mere și zahăr în cantităţi egale. Se fierbe la foc mic până când capătă consistenţa de sirop. Se iau două linguri înainte de fiecare masă. Prunele combat constipaţia

Prunele sunt excelente mai ales pentru combaterea constipaţiei. Se pot consuma ca atare, mai ales dimineaţa, pe stomacul gol, dacă nu ai gastrită sau ulcer. Mai poţi face un macerat la rece din 200 g de prune uscate (nu afumate) ţinute în apă cât să le acopere trei-patru ore. Apa se bea dimineaţa, iar prunele se mănâncă seara. Sucul de prune este și el eficient. Se bea câte un pahar înainte de fiecare masă. Frunzele de prun sunt diuretice, laxative, reduc febra și se mai folosesc împotriva viermilor intestinali. Se fierbe o lingură de frunze la o cană timp de 10-15 minute. Perele purifică organismul

Perele sunt foarte bune ca laxativ și diuretic. De aceea, sunt recomandate în afecţiunile urinare, reumatism și gută. Ajută și la eliminarea pietrelor și nisipului din rinichi. Poţi să le mănânci ca atare. Mai poţi bea suc proaspăt - două sau trei pahare pe zi înainte de masă. Frunzele de păr au un efect diuretic, dezinfectant, antiinflamator și ușor

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°