Senatorul bihorean Găvrilă Ghilea a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai unor entităţi civice locale care s-au remarcat prin protestele organizate împotriva proiectului de lege prin care Guvernul facilitează dezvoltarea activităţilor companiei Roşia Montana Gold Corporation de exploatare a zăcămintelor aurifere prin utilizarea cianurilor.
În numele unei părţi a cetăţenilor Oradiei şi judeţului Bihor, Ioana Şandor şi Orlando Balaş (Academia Civică Bihor), Eleonora Mircescu (Fundaţia Ecotop) şi Ioana Lucaciu (Centrul Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni”) au înmânat senatorului Găvrilă Ghilea un dosar cu 300 de semnături împotriva acestui proiect de lege, ale cărui prevederi sunt apreciate ca neconstituţionale întrucât încalcă drepturi fundamentale ale omului şi reprezintă o sfidare a unor principii ale statului de drept.
De asemenea, activiştii de mediu au solicitat sprijin parlamentar pentru respingerea proiectului de lege RMGC şi demiterea celor patru iniţiatori ai actului normativ (ministrul marilor proiecte Dan Şova, miniştrii Mediului şi Culturii, Rovana Plumb şi Daniel Barbu, precum şi a directorului ANRM, Gheorghe Duţu). În acelaşi timp, au cerut interzicerea prin lege a utilizării cianurii în activităţile miniere din România, dar şi includerea Roşiei Montana pe lista tentativă a României pentru UNESCO.
La rândul său, senatorul Găvrilă Ghilea i-a felicitat pe reprezentanţii ONG pentru spiritul civic şi modul responsabil în care şi-au asumat recentele acţiuni pentru protecţia mediului şi a patrimoniului, asigurându-i că, împreună cu colegii săi din grupurile parlamentare ale PDL din Senat şi Camera Deputaţilor, va depune toate diligenţele pentru respingerea controversatului proiect de lege.
Guvernul României a aprobat legea care permite exploatarea la Roşia Montană şi o trimite Parlamentului spre adoptare.
"Guvernul