Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că restanţele la plata abonamentelor pentru elevii care fac naveta ar putea fi achitate până la sfârşitul anului, precizând că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care firmele de transport să reducă preţurile, după ce le-au scumpit exagerat.
Ministrul Remus Pricopie a declarat, vineri, la Buzău, că problemele privind achitarea de către stat a abonamentelor pentru elevii care fac naveta au apărut după ce firmele de transport au scumpit exagerat de mult preţul pentru un kilometru. În aceste condiţii, abonamentele pe o distanţă de aproximativ 30 de kilometri au ajuns să coste chiar şi 600 de lei.
"Am avut situaţii aberante. Un abonamement pe 25-30 de kilometri a ajuns să coste până la 600 de lei, sunt sume false, un abomanament pe o asemenea distanţă, în zile de luni până vineri, nu costă 600 de lei. Trebuia să curmăm excesele şi ilegalităţile anumitor firme, am pus la dispoziţie toate datele cu toate companiile care au firme de transport. Sunt pe site-ul ministerului unde se vede clar că preţurile au crescut în 18 luni de 10-12 ori, e clar că în asemenea condiţii nu am mai avut fonduri pentru aceste deconturi la zi. În consecinţă, a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în care se plafonează sumele la un nivel decent, astfel încât elevii să poată face naveta către şcoli, iar transportatorii să fie obligaţi să ducă preţurile în jos", a declarant la Buzău Remus Pricopie.
Ministrul a adăugat că a trimis şi documentaţia necesară către toate instituiţiile statului pentru ca firmele de transport care au practicat preţuri prea mari să fie controlate şi eventual sancţionate.
"Am trimis documentaţia către instituţiile statului să vedem cum şi-au permis să acorde abonamente pentru 31 de zile în condiţiile în care se merge de luni până vineri la aceste sume. E vorba de ilegalităţi. Din 16 septembri