În cuprinsul impresionantului volum de amintiri, scris de Maria Cantacuzino Enescu – „Memoriile unei Prinţese moldave“ – aceasta rememorează file din experienţele trăite alături de George Enescu.

Imaginile acestei iubiri de-o viaţă pentru George Enescu, în care sunt cuprinşi şi anii de tinereţe, au fost păstrate de către Maria Cantacuzino în filele amintirilor sale cu o emoţionantă fervoare, cu bucurie a rememorărilor tandre. Dar aceasta nu o împiedică să reţină şi alte aspecte din existenţa sa, în care autoarea se priveşte dintr-o perspectivă autocritică, faţă de relaţia cu marele muzician: „Îmi plăcea, înainte de apariţia lui Pynx – cum avea să-l numească mai apoi Maruca, preluând o expresie a lui Carmen Sylva – să-i fac să sufere pe bărbaţi. Pe soţul meu, în primul rând, fără ca să-mi poată reproşa o cochetărie ieftină. Legat de aceasta, Nicolae Lahovari m-a interpelat sever într-o zi, după ce uşa salonului s-a închis în urma oaspetelui ce mă salutase grav înainte de a se îndrepta spre Peleş, că nu aveam dreptul să-l distrug cum făcusem – un fel de a zice – cu alţii. La care am răspuns înţepată: uiţi că zeii sunt indestructibili, dragul meu Nicolae“.

Într-adevăr, sentimentul Marucăi faţă de George Enescu avea să se manifeste altfel decât faţă de oricare alt bărbat din anturajul ei. Atitudinea aceasta o întrezărim în numeroasele referiri la marele artist, referiri în care se îmbină admiraţia, dragostea şi, poate, orgoliul de a-i fi fost în preajmă, depăşind astfel momentele dificile care, totuşi, au existat şi sunt repovestite în aceste Amintiri ale unei Prinţese Moldave: „Enescu şi Caravia au cântat pentru răniţi, în această dimineaţă, la Curtea Mare. Niciun rentier, niciun milionar, niciun înalt funcţionar al Statului nu se poate compara în generozitate cu Enescu. Pe lângă arta lui sublimă, el a împărţit victimelor din acest război nu