Ne continuăm itinerariul cetăților dacice spre un alt obiectiv - Costești-Blidaru. Bolovanii scâncesc din nou spre roți, iar burta mașinii spune că nu mai poate îndura asemenea tratament. Ajungem în intersecția care ne indică cetatea Costești – 3 km, unde dăm de un drum recent asfaltat. Ne minunăm și începem să fim mai optimiști. “Dacă au asemenea drum asfaltat, e clar că e ceva de văzut”. Dar o zdruncinătură sănătoasă ne trezește la realitate. Drumul se termină brusc, exact în dreptul unei pensiuni. E clar, omul și-a făcut drum până la el în ocol, restul pace bună! Alegem să nu mai chinuim mașina și pornim hotărâți pe jos - 2 km nu e așa de mult. După o oră și ceva de mers, pe un soare arzător și fără vreo urmă de indicator, îndoiala începe să încolțească în sufletele noastre. "Mai mergem până la următorul deal, pare rotund, așa mai dacic, ăla trebuie să fie". Dar ghinion, nici urmă de cetate, e clar că am greșit drumul. Ne întoarcem supărați înapoi, dar imediat ne intersectăm cu altă mașină, al cărei pasager din dreapta ne întreabă nesigur dacă acesta e drumul spre cetatate. Îi răspundem că n-avem idee. Mai mergem, altă mașină, aceiași întrebare. Supărarea noastră începe să dispară. Măcar nu suntem singurii în bucluc. Ajungem la mașină obosiți, după vreo 7 km de mers pe jos dus-întors, dar decidem să nu abandonăm obiectivul. Îl întrebăm pe un domn de la o pensiune unde e cetatea. El râde și ne spune că în orice caz nu unde suntem, că indicatorul induce lumea în eroare. “În fiecare zi zeci de mașini merg pe aici să caute cetatea…. eu știu că nu-i încolo…. da io ce să fac… nu-s birou de informare turistică…. și nici nu-i treaba mea să pun un indicator cu «Cetatea nu-i încolo»”. Ajungem într-un final la cetatea Costești-Cetățuie. O tablă mare la intrare ne informează că e monument Unesco, însă primul lucru pe care îl vezi când intri în cetate e un morman de pământ cu