Concurența pentru penibilul acestei săptămâni este acerbă: Victor Ponta, Crin Antonescu sau mulți presari ori bloggeri din România scriu despre evenimente la care n-au fost, din auzite sau după ce au văzut câteva poze cu infamul banner “Jos Capitalismul” de la protestele pentru Roșia Montană. Dar, totuși, cred că onoarea pentru cea mai jenantă persoană a acestei săptămâni va trebui să-i revină primei trompete din orchestra de coarde de la Antena 3, Mihai Gâdea, cu o mică mențiunie despre Victor Ponta.
Mai exact, miercuri, 11 septembrie, Mihai Gâdea și-a făcut clasica emisiune “Sinteza zilei”, de data aceasta avându-i invitați pe binecunoscuții Dr. Victor de la Guvern și domnul Viorel de la Parlament. În emisiune, unul dintre cei doi Ponta (sau, mai degrabă cel de-al treilea, Victoraș din campania electorală) a recunoscut că lui nu-i plac apa, aerul, femeile (cu precădere blonde) sau funcția de președinte. De ce? Pentru că astea-i plac lui Băsescu și el, din printzip, nu poate fi atras de ele, asemeni cu ce s-a întâmplat în cazul proiectului de la Roșia Montană: “Eu am fost împotriva proiectului, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susținut de Băsescu, și am spus că dacă îl susține Băsescu e ceva de rau”. Porumbelul care i-a zburat pe gură lui Ponta a fost în sfârșit momentul recunoașterii că, în România, singura ideologie care există din 2012 încoace este “ba pe-a mă-tii”. Totuși, nu înțeleg cum va ieși Ponta din dilema Băsescu-femei blonde, pentru că, din câte știu, și nevasta lui BDSM este tot blonda, iar dânsul o susține pentru un post de europarlamentar.
În fine, să trecem, după tot acest periplu, la jurnalistultrompeta penibilul Mihai Gâdea. La un moment dat, luând fața aia a lui de om care tocmai a descoperit ceva fabulos, Mihăiță al nostru scoate un document BOMBĂ: un extras din cartea funciară a perimetrului Roșia Montană.