Întreaga vară am aplaudat şi apoi am comentat serile cu totul speciale oferite, la Ateneu, de „Lanto Communication“ şi Fundaţia „Prietenii muzicii – Serafim Antropov“, aducând şi noutatea invitării unor orchestre din străinătate, aşa încât, firesc, şi concertul de închidere s-a derulat în aceeaşi „serie“, evoluând Orchestra Naţională de Tineret a Moldovei. Şi pentru că directorul ansamblului a devenit, în 2011, Andriano Marian, acesta s-a aflat la pupitru în prima parte a programului, abordând poemul simfonic Nistru de Ştefan Neaga, scris în manieră rapsodic-evocatoare-epic-baladescă, apoi Concertul de Mendelssohn-Bartholdy în care, alături de orchestra de coarde (care a sunat chiar foarte bine), solişti au fost violonistul Ilian Gârneţ (şi de această dată extrem de voluntar, etalând prioritar aspectul tehnic performant, mai puţin atras de lirismul unor pagini romantice, cu o „suficienţă“ ce se simte până şi în atacul arcuşului pe coardă) şi pianista Livia Ştirbu-Sokolov (la doar 15 ani având o vigoare aparte, o velocitate şi o siguranţă pe claviatură în tradiţia şcolii ruse), relaţionându-se cu rigoare, susţinuţi de colegii din orchestră, sub conducerea destul de schematică a dirijorului; deşi a studiat cu maeştri precum Petre Sbârcea (la Cluj) sau Horia Andreescu (la Bucureşti), el nu prea a lăsat să se vadă, în gestică, atitudine şi intenţii expresive, preluarea unor repere din maniera unanim apreciată a acestora de a înţelege şi tălmăci o partitură. Dar după pauză, bagheta a fost preluată de Gabriel Bebeşelea – un „exerciţiu“ deosebit de interesant pentru cei aflaţi în sală, urmărind un alt discipol al celor doi artişti de cotă, dar care a dovedit o cu totul altă modalitate de „adresare“ în faţa orchestrei, cu mişcări precise şi clare, solicitând o paletă de nuanţe, o coloristică diversă şi planuri bine diferenţiate în monumentala Simfonie nr. 5 de Ceaikovs