Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii au sărbătorit 165 de ani de curaj

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Ziua Pompierilor de anul acesta a fost sărbătorită fără defilări sau demonstraţii, din solidaritate pentru tragedia petrecută în judeţul Galaţi. Totuşi, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia“ s-au întâlnit cu craiovenii, iar aceştia au putut să afle mai multe despre tehnica de luptă şi meseria de pompier, paramedic sau despre cea de... câine de salvare.

Ziua Pompierilor, organizată în fiecare an pe data de 13 septembrie, reaminteşte opiniei publice de actele de vitejie ale pompierilor din anul 1848, când, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, aceştia s-au luptat cu trupele otomane. Vineri, la 165 de ani distanţă, această sărbătoare a fost marcată şi la Craiova, însă fără nici o ceremonie fastuoasă. „Parada militară şi demonstraţiile pe care le facem nu se mai ţin din cauza situaţiei din Galaţi şi Tulcea, unde colegii noştri sunt acum la intervenţie, unde evacuează oameni şi nu pot participa la fel ca noi la aceste activităţi. Sunt şi momente care sunt mai puţin plăcute şi ne raliem la această situaţie. Suntem pregătiţi să mergem să-i ajutăm dacă va fi nevoie“, a explicat col. Constantin Florea, inspector-şef al ISU „Oltenia“.

În ciuda faptului că nu au mai putut asista la demonstraţii spectaculoase sau la tradiţionala defilare, craiovenii au venit în număr mare pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, unde a fost adusă, încă de pe 11 septembrie, tehnica de luptă: autospeciale, echipamente specifice, bărci şi maşini de salvare. Din păcate, tehnica din dotarea Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a fost prezentată nu printr-un exerciţiu, ci pe un domn căruia i s-a făcut rău la manifestaţie şi căruia i-a fost acordat primul ajutor.

Câinii de salvare, alt fel de pompieri

O pată de culoare la manifestările organizate de Ziua Pompierilor au reprezentat-o cei patru tineri de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 36 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 42 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 46 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 57 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°