Aflat într-o zonă colinară cu păduri, fost domeniu de vânătoare de vulpi, oraşul are o funcţiune exclusiv turistică. Sunt câteva restaurante cu farmec, câteva magazine labirintice pitoreşti unde poţi cumpăra obiecte aduse din toate ungherele lumii, hoteluri şi pensiuni, cai dresaţi pentru călărie. E incredibil să afli aceste servicii într-o localitate cu numai 253 de persoane.

Dacă cercetăm şi în trecut... Comunicarea, dialogul sunt necesare unei vieţi normale. Cu timp în urmă eram supersensibil. Azi criticile, ca şi laudele, sunt doar material de studiu. Acum cred că cele mai importante sunt sinceritatea şi realismul, indiferent de unghiul de atac al unei probleme. Toţi putem greşi, cu voie sau fără voie. Toţi putem face bine, de regulă numai cu voie. E prima dată când am simţit, la apariţia articolului trecut, nevoia de comunicare adevărată. Poate datorită Sfântului Ioan Gură de Aur. Astfel susţinut, pot povesti mai departe realităţi din alte lumi ce ne pot face mai atenţi, mai sensibili, la lumea noastră.

Am avut, nu prea demult, cam când se luptau pentru preşedinţie Iliescu şi Vadim, o experienţă cel puţin simpatică. Am fost atunci, într-un grup de români cu funcţii publice, aleşi şi funcţionari, într-o vizită de studiu în domeniul dezvoltării urbane, în Statele Unite. Aici fac o paranteză. În ultimii douăzeci şi trei de ani, un număr mare, foarte mare dintre români, afară de aceea care au ales să rămână în străinătate, au vizitat Occidentul. Au făcut studii, au avut slujbe de reprezentare a diverselor instituţii ale statului, au văzut şi poate au înţeles modul de funcţionare al lumii dezvoltate. Cum de nu reuşesc aceştia să facă în ţară ce e bun pe acolo? Închid paranteza.

Între multele informaţii despre modul cum cea mai mare putere a lumii îşi gestionează afacerile publice, a fost şi vizita într-un orăşel cu 253 de locuitori din proximitate