Peste un colţ de Românie a venit viitura.
Iarăşi, chipuri împietrite de suferinţă. Iarăşi, oameni cărora le fuge pământul de sub picioare, care pierd tot şi sunt obligaţi să-şi ia, cuminţi, viaţa de la capăt. Iarăşi, destine înmuiate în mâl şi politicieni uscaţi, bătând câmpii la televizor.
Acelaşi amestec amar de nădejde şi deznădejde, luptă şi resemnare, durere şi speranţă.
Femeia cu trei copii pe acoperiş şi reporterul chestionând-o de jos, din barcă, despre ce simte în momentele acelea; bătrânul care plânge ca un prunc; digurile care se rup ca nişte vreascuri; puhoaiele murdare care intră în case; clopotele bătând în dungă, sirenele sunând prea târziu alarma; o candelă într-o fereastră, un cadavru plutind pe uliţă, cu faţa în sus.
Şi liniştea de după, care se aşterne peste nămol, ca o pătură groasă. Şi soarele care asfinţeşte duşmănos, ca un cod portocaliu.
Straniu: în limba română, viitura pare a fi femininul viitorului...
Peste un colţ de Românie a venit viitura.
Iarăşi, chipuri împietrite de suferinţă. Iarăşi, oameni cărora le fuge pământul de sub picioare, care pierd tot şi sunt obligaţi să-şi ia, cuminţi, viaţa de la capăt. Iarăşi, destine înmuiate în mâl şi politicieni uscaţi, bătând câmpii la televizor.
Acelaşi amestec amar de nădejde şi deznădejde, luptă şi resemnare, durere şi speranţă.
Femeia cu trei copii pe acoperiş şi reporterul chestionând-o de jos, din barcă, despre ce simte în momentele acelea; bătrânul care plânge ca un prunc; digurile care se rup ca nişte vreascuri; puhoaiele murdare care intră în case; clopotele bătând în dungă, sirenele sunând prea târziu alarma; o candelă într-o fereastră, un cadavru plutind pe uliţă, cu faţa în sus.
Şi liniştea de după, care se aşterne peste nămol, ca o pătură groasă. Şi soarele care asfinţeşte duşmănos, ca un cod portocaliu.
Stran
