Naţiunea a văzut cum un episod din show-ul TV „Patru nunţi şi o provocare”, difuzat aseară de PRO TV, a făcut propagandă unei nunţi gay. Era de aşteptat, după frământările legate de noua Constituţie. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că un post TV care are ca deviză gândirea liberă, toleranţa şi democraţia îşi permite atacarea şi jignirea unui cult, fie şi prin intermediul opiniilor participanţilor.
Nu o să mă refer la propaganda show-ului în sensul de a lămuri audienţa că homosexualitatea este ceva normal. Nu o să mă refer la relativizarea moralei publice, prin afişarea explicită a sărutului drăgăstos al „mirilor”, contrapusă cu grimasele, mirarea sau scârba afişată de miresele „clasice”. O să mă refer doar la mesajul subtil al PRO TV cum că BOR este de vină că în România nu se legalizează căsătoriile gay. Era de aşteptat şi asta, dar anticipez că se va intensifica:
1. Într-un cadru preluat din manifestaţiile publice ale LGBT apare o pancartă pe care scrie „Biserica nu dictează pe cine trebuie să iubesc”. Dar nu a făcut-o niciodată! Biserica recomandă, propune, arată o cale, oamenii o urmează sau nu. Este adevărat că Biserica socoteşte acest tip de viaţă intimă unul imoral, dar asta ţine de opinia ei. Oare o opinie este homofobie? În cel mai rău caz, ea poate fundamenta atitudini homofobe. Însă nu cred că BOR poate fi acuzată de homofobie. Unde este toleranţa şi dreptul la opinie, clamate intens de generaţia PRO? Din păcate, PRO TV şi-a asumat public mesajul de pe pancartă, deoarece nu l-a transmis ca o ştire, ci într-o producţie proprie.
2. În acest show, nu avea ce să caute o referire negativă la vreo Biserică, dacă ţinem cont că la el participa o reprezentantă a unui alt cult, pro-gay, Diane Fisher, episcop al Metropolitan Community Church din America. Altfel spus, o activistă gay ce acuză bisericile tradiţionale că exclud minoritarii LGBT de la e