Premiul întâi cu coroniţă...

Mama mi-o aducea dimineaţa, înainte să mergem la serbarea şco­lară, de unde veneam acasă triumfător, prin mijlocul satului, cu ea aşezată pe cap. Era din flori proaspete, dar nu ca acelea pe care le întâl­neam prin pădure, când mergeam cu copiii să cău­tăm trestii pentru săgeţi şi zmeie. Florile din coro­niţa care mă aştepta la sfârşitul anului erau altfel, mai mari, mai parfumate, colorate viu şi atrăgător. Mama mi-a spus odată că le lua de la o femeie din sat, tanti Irinke, o florăreasă care cultiva bujorii şi trandafirii în curtea ei. Aşa cum face şi azi. Pa­siu­nea florilor a ajutat-o pe tanti Irinke să nu simtă lun­gul şi greul vieţii, să-şi păstreze permanent bucuria de a se afla în grădină, din pri­măvară şi până toam­na târziu, când ultimele crizan­teme se acopereau de zăpadă... Cu anii, la coroniţele făcute de ea s-au adă­ugat şi buchetele. La început pen­tru doamna în­văţătoare, apoi pentru doamna dirigintă. Erau fabu­loase, nişte adevărate minuni...

Cum să stropeşti florile cu apă şi iubire

"Eu pe toate iubesc. Dacă-ţi place de ele, dacă arăţi dragoste, ele cresc. Dacă nu, nu! Floarea simte cine lucră pentru ele, să crească frumos. Ştii ce mă bucuram? Că imediat ce lucram, ele parcă îmi răs­pundeau, că îmboboceau repede şi creşteau frumos!"

Mâinile lui tanti Irinke aleargă grăbite printre tulpinile verzi, aşternute pe masă. Sunt mâini bă­trâne şi muncite, pline de riduri. Alege febril. Nu ca­ută, nu şovăie. Ia întotdeauna floarea care îi tre­buie. Ştie în ce loc să le aşeze, după culori, cum se po­trivesc între ele, crizantemele, daliile sau cârciu­măresele. Buchetul începe să capete contur. O întreb cum de ştie să le potrivească aşa de frumos. "Aşa e pe mâna mea. No, eu şi dacă mă legi la ochi îl fac. Că am învăţat asta de copilă, de la tata."

Spre gura de rai a grădinii