Premiul întâi cu coroniţă...
Mama mi-o aducea dimineaţa, înainte să mergem la serbarea şcolară, de unde veneam acasă triumfător, prin mijlocul satului, cu ea aşezată pe cap. Era din flori proaspete, dar nu ca acelea pe care le întâlneam prin pădure, când mergeam cu copiii să căutăm trestii pentru săgeţi şi zmeie. Florile din coroniţa care mă aştepta la sfârşitul anului erau altfel, mai mari, mai parfumate, colorate viu şi atrăgător. Mama mi-a spus odată că le lua de la o femeie din sat, tanti Irinke, o florăreasă care cultiva bujorii şi trandafirii în curtea ei. Aşa cum face şi azi. Pasiunea florilor a ajutat-o pe tanti Irinke să nu simtă lungul şi greul vieţii, să-şi păstreze permanent bucuria de a se afla în grădină, din primăvară şi până toamna târziu, când ultimele crizanteme se acopereau de zăpadă... Cu anii, la coroniţele făcute de ea s-au adăugat şi buchetele. La început pentru doamna învăţătoare, apoi pentru doamna dirigintă. Erau fabuloase, nişte adevărate minuni...
Cum să stropeşti florile cu apă şi iubire
"Eu pe toate iubesc. Dacă-ţi place de ele, dacă arăţi dragoste, ele cresc. Dacă nu, nu! Floarea simte cine lucră pentru ele, să crească frumos. Ştii ce mă bucuram? Că imediat ce lucram, ele parcă îmi răspundeau, că îmboboceau repede şi creşteau frumos!"
Mâinile lui tanti Irinke aleargă grăbite printre tulpinile verzi, aşternute pe masă. Sunt mâini bătrâne şi muncite, pline de riduri. Alege febril. Nu caută, nu şovăie. Ia întotdeauna floarea care îi trebuie. Ştie în ce loc să le aşeze, după culori, cum se potrivesc între ele, crizantemele, daliile sau cârciumăresele. Buchetul începe să capete contur. O întreb cum de ştie să le potrivească aşa de frumos. "Aşa e pe mâna mea. No, eu şi dacă mă legi la ochi îl fac. Că am învăţat asta de copilă, de la tata."
Spre gura de rai a grădinii
