Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru pe “pâine” la Timişoara

Publicat in News Timisoara, vineri 13 septembrie 2013 ·

Teatrul Studenţesc Thespis anunţă desfăşurarea, timp de 10 zile, a unui festival ajuns la a VII-a ediţie, “Teatru pe pâine”, festivalul având ca scop, prin atelierele de teatru susţinute, îmbogăţirea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor actoriceşti ale participanţilor, membri ai teatrului Thespis sau participanţi doritori de a cunoaşte mai îndeaproape tainele scenei.

Ediţiile anterioare au avut parte de prezenţa şi îndrumarea unor actori şi profesionişti ai scenei, precum Marius Manole, Florentina Ţilea, Cheryl Obal, Amalia Ciolan, Mihai Vasile, Silviu Văcărescu, Paul Cimpoieru, Leif Olsen sau Alan Farrar.

Între 13 şi 22 septembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara vor avea loc zilnic ateliere de teatru, discuţii pe teme teatrale, precum şi spectacole. Atelierele se vor desfăşura în studioul Thespis “Diogene V. Bihoi” şi vor fi susţinute de 3 oameni de teatru: Mirela Puia, actriţă la Teatrul Naţional din Timişoara, care îi va introduce pe bobocii Thespis în tainele actoriei, Alin State, absolvent al UNATC Bucureşti, actor în diverse proiecte teatrale independente, dar şi în recentul film „Rocker”, trainer la festivalul de teatru pentru tineri IdeoIdeis, care îi va ajuta pe studenţi să descopere „Cine sunt eu?”, iar ultimele zile de ateliere vor fi susţinute de actorul sibian Bogdan Sărătean, animator al vieţii teatrale din Cluj şi Sibiu (unde a implementat festivalul de teatru profesionist „25 de ore de teatru”), câştigător a două premii la Gala Tânărului Actor HOP 2006, precum şi al premiului „Virgil Flonda” oferit în iunie 2013 de către Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu în semn de recunoaştere a contribuţiei aduse la dezvoltarea artelor spectacolului. Premiul a fost înmânat în cadrul Galei Aniversare a 20 de ani de existenţă a Festivalului Internaţional de la Sibiu, odată cu dezvelirea stelelor de pe Aleea Celebrit

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IRANUL a atacat Israelul cu rachete /Armata israeliană este în stare de alertă maximă

Gandul acum 23 minute
Iranul a inițiat, marți seară, atacul cu rachete și drone asupra Israelului, ca ripostă la bombardamentele efectuate de Israel asupra grupului libanez Hezbollah. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Fostul preşedinte american Jimmy Carter împlineşte 100 de ani şi stabileşte un record - este primul fost şef al Casei Albe care ajunge la această vârstă

News.ro acum 35 minute
Jimmy Carter, care a trăit mai mult decât orice alt preşedinte american din istorie, îşi sărbătoreşte marţi cea de-a 100-a aniversare şi stabileşte astfel un record, relatează Reuters. Jimmy Carter, un democrat, a servit un singur mandat ca preşedin

UPDATE - Muraru: De astăzi, România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a fi inclusă în Visa Waiver. Românii vor putea călători fără vize în SUA, probabil, în prima parte a anului viitor /Kavalec: Mai trebuie făcuţi paşi importanţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ambasadorul României în SUA Andrei Muraru anunţă marţi că România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. ”Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluar

Atac TERORIST în Tel Aviv /Mai multe persoane au fost rănite, unele fiind în stare critică

Gandul acum 23 minute
Mai multe persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, în urma unui atac terorist produs marți seară la periferia orașului israelian Tel Aviv, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenție. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Accident în Bucureşti – Un bărbat care ar fi traversat neregulamentar a fost lovit mortal de tramvai / Garniturile liniei 41, blocate 130 de minute - FOTO

News.ro acum o ora
Un bărbat de de 33 de ani care ar fi traversat neregulamentar a fost lovit, marţi, de un tramvai în Bucureşti şi a murit. Garniturile liniei 41 au fost blocate pe ambele sensuri pentru 130 de minute. ”La data de 01 octombrie 2024, în jurul orei 15.5

Mugur Isărescu obține încă un mandat de Guvernator BNR. Noua conducere, votată de Parlament

Ziare.com acum o ora
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, noua conducere a Băncii Naţionale a României, iar Mugur Isărescu a primit un nou mandat de guvernator al BNR. Deputaţii şi senatorii au aprobat, prin vot secret cu buletine, noul Co

Trei copii au fost răniți într-un atac cu armă albă la Zurich. Suspectul este un chinez de 23 de ani

HotNews acum o ora
Un chinez de 23 de ani a atacat marţi, la Zurich, cu o armă albă, mai mulţi copii care mergeau la o creşă, rănind trei dintre ei, dintre care unul grav, a anunţat poliţia municipală, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. Un băiat de 5 ani

Ce funcție ar putea primi Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. Propunerea, făcută de Guvern

Ziare.com acum 3 ore
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, este propunerea Guvernului pentru funcţia de membru titular în Consiliu Naţional al Audiovizualului. Lucian Dindirică şi Georgică Severin sunt propunerile grupulul PSD din Senat. Grupu

BREAKING Atac terorist în Tel Aviv, cel puțin cinci victime

G4Media acum 39 minute
Un atac terorist a avut loc marți seară în orașul israelian Tel Aviv, în zona Jaffa, potrivit presei locale. Primele informații vorbesc despre cinci persoane rănite grav. Atacatorii au coborât dintr-un tren și au început să tragă cu arme semiautomat

Marcel Ciolacu, mesaj pentru noul secretar general al NATO, Mark Rutte: Aştept cu nerăbdare să lucrez cu el!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi, un mesaj pentru noul secretar general al NATO, Mark Rutte, el afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu acesta. Ciolacu i-a mulţumit şi fostului şef al NATO care şi-a încheiat mandatul, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

16°
mar.

12°/16°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

16°/25°
Iasi
acum

10°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

11°/20°
joi

16°/22°
vin.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

5°/17°
joi

12°/18°
vin.

13°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/16°
mie.

8°/20°
joi

14°/15°
vin.

14°/20°