Preot loan ŞTEFANESCU “Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”. Iată o atenţionare cu privire la modul greşit de reunire a celor exterioare cu cele interioare ale noastre! Dar, tot aceste cuvinte sunt şi o proorocire, căci Mântuitorul nu zice “acolo este şi inima ta”, ci zice: “acola va fi şi inima ta”. Fiind vorba de cuvintele Mântuitorului, să nu ni se pară că nu se referă şi la noi sau că pentru noi ar putea fi altfel.

Am ajuns să trăim vremuri de dezbinare. Am ajuns şi noi să fim dezbinaţi, până în cele mai adânci locuri ale fiinţei noastre. Şi-a făcut loc dezbinarea între trup şi suflet: după ceva tânjeşte trupul şi după altceva tânjeşte sufletul. Dezbinarea s-a adâncit între minte şi inimă: una ne spune cugetul şi alta simţim cu inima. Apoi, iuţimea, dată nouă de Dumnezeu ca putere de a ne împotrivi diavolului, nu se mai întoarce împotriva păcatului, ci se stârneşte ca mânie când nu ni se împlineşte pofta. Raţiunea nu mai este regina puterilor sufleteşti, ci a devenit sluga acestora, şi, cum a spus Sf. Maxim Mărturisitorul, a ajuns să slujească pentru justificarea păcatului şi să caute prilejuri de păcătuire cât mai rafinate sau cât mai bine disimulate ca nevinovate. Lucrarea raţiunii căzute este ca un cântec de leagăn pentru adormirea conştiinţei.

Dar, odată cu căderea omului a cunoscut stricăciunea întreaga zidire şi s-a făcut o dezbinare între lume şi împărăţia cerurilor, dezbinare care ne-a făcut să uităm de bogăţia din împărăţia cerurilor şi să privim “ca la o comoară” la cele strălucitoare ale acestei lumi, lipindu-ne inima de ele.

Dacă ne vom gândi însă că Mântuirorul Hristos ne-a spus: “Dumnezeu-Tatăl este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate răpi ceva din mâna Lui” – ar trebui din mâna Lui să cerem, în mâna Lui să aşezăm toate ale noastre şi astfel la El va fi şi comoara noastră şi inima noastră şi mintea noastră, toate ale n