Tableta de 10 inci, cu nume de cod Sirius, şi-a făcut o nouă apariţie pe internet
Terminalul promite 10 ore de operare şi va avea un preţ de 400 de dolari
Producţia de terminale mobile a Nokia a trecut la Microsoft, însă planurile de a scoate o tabletă, cu Windows Phone la bord şi cu brandul finlandez, nu au fost stopate. Tableta care poartă, momentan numele de Sirius şi-a făcut o nouă apariţie în mediul online, iar de această dată într-o poză mult mai bună şi care arată dispozitivul şi din faţă şi din spate.
Planurile iniţiale sunt finlandeze, iar Nokia vrea să lanseze tableta anul acesta. Terminalul este unul de 10.1 inci şi a fost inclus într-o listă de device-uri cu Windows la bord, care vor sosi în această toamnă, relatează portalul mobilissimo.ro.
Display-ul tabletei Sirius ar urma să suporte rezoluţie Full HD. Ecranul său este un IPS, iar tableta vine cu o baterie care îi asigură 10 ore de funcţionare. Potrivit informaţiile de până acum la interior se va ascunde un procesor quad core de la Qualcomm.
Tableta de la Nokia va veni cu suport pentru conectivitate la reţelele LTE şi va include o cameră cu senzor de 6,7 MP, dublat de lentile Carl Zeiss şi aplicaţii companion pentru telefoane Nokia.
În plus, vom primi şi o serie de accesorii pentru tableta Nokia, inclusiv un keyboard cover, care include şi o baterie. E foarte posibil ca Sirius să debuteze la finalul acestei luni, atunci când Nokia are organizat un eveniment la New York, menit să îi prezinte oficial şi primul phablet.
Tableta are trăsături împrumutate de la gama de telefoane Lumia, "brand" care ar putea fi inclus în numele final al terminalului. În ceea ce priveşte preţul speculaţii vorbesc de un preţ de 499 de dolari.
Tableta de 10 inci, cu nume de cod Sirius, şi-a făcut o nouă apariţie pe internet
Terminalul promite 10 ore de operare şi va avea u