Compania de software este cel mai mare jucator pe segmentul bazelor de date date la nivel mondial, cu o cota de 48,3%.
Sorin Mindrutescu, directorul general al Oracle Romania, nu a precizat care este procentul din piata pe care compania il are la nivel local, insa a afirmat ca este de peste 50%.
“Bazele de date sunt cele mai importante produse din punct de vedere valoric pentru noi si sunt segmentul care ne pozitioneaza cel mai bine din punct de vedere competitiv”, a mai spus Mindrutescu.
Noua gama de baze de date pune accentul pe cloud si volume mari de date si are aproape 500 de caracteristici noi fata de versiunea anteriora. Dezvoltarea acesteia a dura cinci ani, iar, daca pentru realizarea ei ar fi lucrat un singur om, ar fi avut nevoie de aproape 2.500 de ani.
“Cerinta principala a clientilor este consolidarea sistemelor IT, vor sa lucreze cu mai putine sisteme, baze de date. Optimizarea datelor este al doilea lucru pe care si-l doresc”, a afirmat Ciprian Pustian, technology senior sales consultant
Citeste si:Seful Oracle Romania, ales presedinte al Comitetului Reprezentantilor la Fondul ProprietateaOracle devine cel mai mare chirias din zona Floreasca - Barbu Vacarescu: Peste 20.000 mp de birouriOracle va disponibiliza angajati Sun din Europa si Asia
Oficialii Oracle Romania nu au precizat cati clienti are compania pe piata locala pe segmentul bazelor de date. Insa, au declarat ca se asteapta ca mai ales clientii cu sisteme vechi sa adopte actuala gama deoarce pana acum acestia puteau face foarte greu o trecere la noile baze de date din cauza dificultatilor tehnice.
Mindrutescu a mai precizat ca in jur de 25% dintre clientii de baze de date ai Oracle in Romania sunt IMM-uri.
“Sunt si companii locale, nu doar multinationale, care au inceput sa adopte cloud. Acum 10-12 ani toata lumea vorbea de CRM (managementul relati