Președintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, la B1TV, că regretă declaraţia conform căreia într-o confruntare pentru prezidențiale cel mai tare se teme de Departamentul de Stat al SUA. Mai mult, Antonescu, care vrea să facă o vizită oficială în SUA, s-a declarat filoamerican. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Antonescu a intervenit telefonic la postul B1 TV pentru a dezminţi informaţiile potrivit cărora vicepreşedintele american Joe Biden ar fi refuzat să aibă o întâlnire cu el, în cadrul vizitei private pe care a efectuat-o în Statele Unite în această vară. În acest context, președintele PNL a explicat că declarația sa de vara trecută despre Departamentul de Stat a fost făcute "avea un aer de glumă, de joc de cuvinte" și a precizat că o regretă, relatează HotNews.
El s-a declarat "categoric" filo-american, insistând că a fost unul dintre primii politicieni romani care a vorbit despre SUA, NATO şi parteneriatul cu America, încă de când a intrat în politică, în 1992.
"La Washington şi la Moscova e bine să te duci cu orice prilej"
Întrebat dacă va efectua o vizită în Statele Unite înaintea alegerilor prezidenţiale din România, din 2014, acesta și-a sintetizat crezul politic. "La Washington, şi la Moscova, dar mai cu seamă la Washington, e bine să te duci cu orice prilej, la nivelul pe care poţi să-l accesezi, că eşti sau nu prezidenţiabil", a spus Antonescu, mentionând însă că Moscova nu este o "prioritate". "Orice contact diplomatic, politic, cu state de importanța Rusiei e normal şi binevenit, dar sunt nişte priorităţi pe care le ştim cu toţii şi pe care ni le-am asumat cu toţii", a mai comentat el.