Am scris zilele trecute câteva rânduri care reprezinta opinia subsemnatului în ceea ce priveste problema câinilor comunitari, opinie împartasita, în treacat fie spus, de multi dintre oamenii acestei tari. Asemenea unor maidanezi agresivi, o seama de indivizi, protejati ca de obicei de secretul anonimatului si negri în cerul gurii, s-au repezit sa ma muste cu cele mai taioase invective de care dispune vocabularul lor sarac si insalubru.

De fapt, concluzia acelui material era una pe care acum, la rece, tot mai multa lume o adopta: nu câinii sunt vinovati, ci alesii acestei tari care, timp de 23 de ani, nu au fost în stare sa vada ca problema este una grava pentru toate orasele si nu au dorit rezolvarea ei de o maniera civilizata. Din pacate, cele mai multe reactii la materialul despre care vorbeam anterior demonstreaza ca maidanezii bipezi, care umbla prin societate, sunt mult mai rai decât bietele patrupede. Evident, si ei sunt vrednici de mila noastra, pentru ca rautatea este un dat de care se scapa foarte greu.

Un prieten de-al meu facea, zilele trecute, cu amaraciune, o remarca aiuritoare: oamenii rai ar trebui îmbracati cu hainele pe dos. Cu alte cuvinte, amicul meu a pronuntat, în cuvinte simple, dar dureros de adevarate, motivul pentru care noi, românii, suntem si vom fi, probabil multa vreme, o natiune usor manevrabila si fara orizont. Rautatea viscerala a semenilor sai l-a determinat pe omul acesta simplu sa conchida ca se afla printre noi atât de multi oameni rai, încât ar trebui luata o masura radicala, demna de romanele lui Kafka. Acest mare romancier ceh are un roman formidabil, intitulat profetic "Investigatiile unui câine", în care scoate în relief acelasi lucru: lipsa de orizont a omului si propensiunea sa naturala catre rau. Nu cred ca scriitorul acesta genial, disparut la o vârsta nedreapta, a cunoscut poporul român. Cred ca is