Emoţii, lacrimi, îmbrăţişări, diplome, certificate de absolvire, cuvinte frumoase şi aprecieri, toate acestea s-au întâmplat vineri, în Centrul „Sfântul Teodor” din Focşani al DGASPC Vrancea, când tinerii ocrotiţi în sistem s-au despărţit de mentorii profesionişti de la Wella care i-au iniţiat, timp de două săptămâni, în tainele hair-styling-ului.
Într-o atmosferă plină de prietenie, optimism şi voie bună, cei zece adolescenţi selectaţi să facă parte din programul de pregătire iniţiat de UNICEF şi Wella Proffesional au dat proba priceperii lor într-ale hair-stylingului, sub privirile mentorilor lor veniţi din Australia, Austria, Germania, Elveţia şi Olanda. După două săptămâni de muncă asiduuă, la ceasul bilanţului, atât mentorii cât şi tinerii lor învăţăcei s-au dovedit a fi la fel de emoţionaţi. „Nu am mai făcut niciodată asta, sunt la prima implicare în astfel de program. Sunt foarte plăcut surprins că au învăţat atât de repede şi de bine totul. Îi sfătuiesc pe aceşti tineri să nu renunţe niciodată şi e foarte important să aibă o voce interioară care să le spună mereu: eu vreau şi pot mai mult! Şi atunci, fără îndoială că vor reuşi”, a spus Rauven, din Germania, unul dintre inimoşii mentori, specializat pe metode de învăţare în domeniul hair-stylingului.
Cei zece tineri şi-au prezentat, pe rând, coafurile făcute celor ce s-au oferit voluntari. Au dovedit că au învăţat să tundă, să vopsească, să facă masaj, să şuviţeze, să şamponeze, să decoloreze, etc., produsul finit fiind atât pe placul voluntarilor, cât şi al mentorilor şi al realizatorilor însuşi. „Sunt foarte mulţumită de ce a realizat Ionuţ, de toată evoluţia lui. Iar ceea ce a realizat acum, cu sprijinul mentorilor, mai ales nuanţa de păr care a ales-o pentru mine mă face să mă simt ca o vedetă! Îi mulţumesc lui şi întregii echipe care a făcut acest lucru pentru copiii din sist