Circumcizia la bărbat prezintă, în aparenţă, un strict interes religios; practica e curentă la evrei şi musulmani şi, deşi există diferenţe între prescripţiile celor două religii, în ambele cazuri e vorba de o obligaţie religioasă clasică, provenind din cele două cărţi sfinte, Vechiul Testament şi, respectiv, Coranul. Cu toate acestea, practica celei mai vechi intervenţii chirurgicale din istoria omenirii cuprinde aspecte medicale şi etice de primă importanţă. De aceea, nu e de mirare că nu mai puţin de patru articole publicate de revista Israel Medical Association Journal (IMAJ 2013;15:37,39,51,60) sunt dedicate acestui subiect. Acordarea unei importanţe majore circumciziei în zilele noastre, nu numai în ţările musulmane şi în lumea iudaică, stă la baza deciziei mele de a recenza aceste patru articole şi a încerca de a ajunge la concluzii care pot interesa medicul român.

Scurtă privire istorică

Menţionam mai sus că circumcizia ar fi considerată ca primul act chirurgical în istorie, deşi ne putem referi şi la excizia coastei lui Adam pentru a o crea pe Eva, dar, mai curând, şi la acele surse istorice medicale care amintesc trepanaţia craniană din Antichitate, efectuată în scopul alungării duhurilor necurate. Actul circumciziei la bărbat are însă o vechime demnă de luat în considerare. O eroare ce provine din necunoaşterea izvoarelor istorice atribuie iudaismului premiera introducerii circumciziei ca un act pur religios, pentru a diferenţia pe evreu de toate popoarele înconjurătoare. Însă articolul lui Kacker şi Tobian (IMAJ 2013;15:37) aminteşte faptul că practica circumciziei datează din secolul 23 î.H. şi aparţine Egiptului antic. Acest fapt istoric fiind însă demult uitat, se poate spune că introducerea circumciziei la bărbat (brit milah, în ebraică) aparţine de fapt religiei mozaice. Procedeul e efectuat de un bărbat religios, numit mohe