Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Apa Craiova, după puncte la Tunari

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Formaţia craioveană CS Apa va întâlni sâmbătă, de la ora 17.00, în deplasare, pe CS Tunari, partida contând pentru etapa a treia din Liga a III-a, seria 3. Cele două victorii înregistrate până acum le-au dat mare încredere oltenilor, care sunt convinşi că vor obţine un nou rezultat pozitiv şi că se vor „aşeza“ mult mai confortabil în clasament.

„Mergem să câştigăm la Tunari. Traversăm o perioadă foarte bună şi trebuie să continuăm ascensiunea. Starea de spirit este foarte bună la echipă, băieţii s-au pregătit foarte bine şi cred că vom obţine un nou succes. Nu ar fi rău nici un egal, dar eu cred că putem mai mult şi o să ne iasă jocul. Din păcate, avem ceva probleme de lot, Jianu şi Epure s-au accidentat în jocul cu Podariul şi au nevoie de o pauză şi ar mai fi Eduard Dina, ale cărui probleme sunt ceva mai vechi. Şi Turcin este nerefăcut complet, dar cred că va juca mâine (sâmbătă - n.r.). Chiar şi aşa trebuie să gândim pozitiv, pentru că avem în lot suficienţi jucători, care să-i înlocuiască, iar cei care vor fi aleşi au şansa să demonstreze că au valoare şi că nu degeaba fac parte din lot“, a spus antrenorul secund al CS Apa, Florin Dumitru, pentru GdS.

„Sper să mergem tot pe drumul ăsta, să obţinem o nouă victorie. Ne-am pregătit bine pentru acest joc şi eu cred că vom obţine o nouă victorie“, a punctat căpitanul craiovenilor, Mihai Chiriţă, pentru GdS.

Disputa cu ilfovenii va fi arbitrată de o brigadă argeşeană, compusă din Leonard Lilea (Piteşti), Nicuşor Marin (Şuşeni) şi Lucian Tănase (Piteşti). Observator de arbitri a fost desemnat Dan Niţu, din Turnu Măgurele, iar de joc Adrian Mihail Ionescu, din Bucureşti.

Pentru gruparea olteană, care îşi dispută jocurile de pe teren propriu la Işalniţa, aceasta va fi ultima partidă în care va evolua sub denumirea de CS Apa Craiova, de săptămâna viitoare urmând să joace sub titulatura de ACS Viito

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°