Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măştile ticăloşiei

Publicat in Viata Medicala, vineri 13 septembrie 2013 ·

Titlul Umbra noastră cea de toate zilele nu este o metaforă, cum poate am fi tentaţi să credem, ci un adevăr ilustrat de la prima la ultima pagină a acestei cărţi în care documentarea şi literatura împreună dau seama despre cât de lung şi dibaci era braţul securităţii, cât de ubicuă vigilenţa sa. Subtitlul precizează: „Un DUI ca toate celelalte“, adică un Dosar de Urmărire Informativă, nimic mai mult, pentru că asta spune tot. E o temă despre care s-a scris şi, cu siguranţă, se va mai scrie şi cineva s-ar putea întreba, nu fără un anume temei, la ce bun. Se ştie prea bine că tot reprezentanţii acestui serviciu(!?) sunt acum în posturi de conducere sau au pornit afaceri mari. Se mai ştie, de asemenea, că acest tip de instituţie nu este o invenţie a socialismului, că a existat şi va exista, chiar în forme mai rafinate şi perverse decât cele din „1984“ . Atunci, la ce bun o asemenea apariţie care nici măcar nu vine în întâmpinarea goanei după senzaţional de care se pare că nu dăm semne de oboseală? De ce aceste însemnări care o recomandă? Mai întâi din conştiinţa unei datorii pe care o avem faţă de toţi cei care au fost victimele acestei forme de teroare într-o magistrală lecţie de demnitate pe care nu am reuşit să o înţelegem şi cu atât mai puţin să ne-o însuşim. În cartea lui Virgil Răzeşu nu întâlnim nici urmă din acele metode „clasice“ ale securităţii româneşti şi dacă nu ar fi fost fireasca sa curiozitate de a-şi cunoaşte „dosarul“, faptele s-ar fi strecurat pe nesimţite în anonimatul atâtor altora. Dar, cum scrie Nicolae M. Constantinescu, în Prefaţă, „Lucrurile nu trebuie lăsate la voia întâmplării şi adormite odată cu trecerea vremii pentru că, aşa cum am început să fim informaţi de ticăloşiile pe care le-au suferit în închisori oameni nevinovaţi, la fel trebuie să cunoaştem şi agresiunile aduse unor oameni aflaţi în stare de libertate, de aceleaşi

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 26 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 26 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum o ora
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum 40 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii, pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică, de la 300 la 500 / Dacă facem asta, eliberăm în jur de 900 de poziţii de director

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că una dintre măsurile pe care le susţine şi care va duce la reduceri de cheltuieli este reducerea numărului de unităţi de învăţământ cu personalitate juridi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°