Ştiam că de trei zile circul fără bec – fază scurtă pe stânga, dar pe Valea Loarei e mai greu să găseşti un service auto decât un castel. Asta, până la Bracieux, când, la ieşirea din camping, un domn scund, suplu şi agil, tipul “fără astâmpăr”, îmi face semn cu amândouă mâinile, clătinându-şi capul şi rotindu-şi ochii (nu ştiu cum reuşea), în orice caz, foarte sugestiv: Mec, vous avez un gros problème! Ştiu, ştiu, bine, merci beaucoup, pas grave!, fac eu pe deşteptul, încercând să-l ocolesc, fiindcă omuleţul se postase la trei metri de maşină şi continua să dea din cap şi să-mi arate cu degetul farul din stânga. În fine, cedez (uite că se cedează şi la amabilitate, nu numai la ameninţări) şi cobor din maşină: Băi, tată, lasă, nu e nimic serios, ştiu că nu am scurtă pe stânga, dar nu circul noaptea, o rezolv în ţară! Non, non!, c’est très grave, les amendes sont élevés… se oţărăşte el la mine, de parcă eram cel puţin căposu’ ăla de cumnat-su, mafiotu’ din Marsilia sau vreun verişor de-al doilea, peizan din Pirinei. La chestia cu amenda, normal că-mi filează becul, aşa ars cum era: Cât? Adică, combien?! 75 de euro, dragă domnule, dar problema se poate rezolva rapid, chiar aici, în apropiere, am un prieten care lucrează la service, un meseriaş adevărat! Hait!, al naibii franţuz!, uite cum mă face din vorbe, bine, bre, m-ai convins, cum ajung la amicul matale? Simplu!, zice binefăcătorul nostru, te ţii după mine. Şi se urcă într-o Dacia Lodgy nou nouţă.
După cinci, şase minute şi trei semafoare (ce sate mai au şi ăştia, cu semafoare!) ajungem la un service, ce credeţi?, chiar Dacia – Renault! Bravos, naţiune, aici e de mine! După care amicu’ lu’ amicu’, mă ia scurt şi tehnic: Bagă maşina pe stand, aşa, très bien, actele maşinii, da, care-i problema?, care far, stânga, dreapta?! eţetera… Între timp, coborâseră din maşină şi ai mei, iar cel mai bun prieten al nos
