Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiza Ministrului Culturii: care este oraşul cel mai pregătit pentru titlul de Capitală Culturală Europeană

Publicat in Adevarul, vineri 13 septembrie 2013 ·

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, aflat la Cluj, a făcut o analiză a principalelor oraşe candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021: Timişoara, Iaşi şi Cluj. El a precizat că a fost citat greşit atunci când a apărut în presă declaraţia privind susţinerea Timişoarei, iar criteriul de departajare ar putea fi bugetul alocat şi companiile care investesc în susţinerea candidaturii.

“Nu m-am răzgândit în legătură cu susţinerea Timişoarei pentru Capitala Culturală Europeană 2021. Declaraţia a fost citată greşit de Evenimentul Zilei. Am spus că le doresc să-şi atingă obiectivul. Ministrul Culturii nu are niciun cuvânt de spus în această privinţă, el are doar responsabilitatea să ajute oraşele cabdudate să fie credibile în ceea ce priveşte obiectivele administrate de Minister. Eu le-am spus că competiţia va fi f dură”, a declarat ministrul Culturii Daniel Barbu, într-o conferinţă de presă la Cluj.

Clujul e oraşul meu

El a spus că emoţional este mai legat de Cluj decât de Timişoara: “Din punct de vedere sentimental Cluj este oraşul meu, am stud aici o bună parte din tinereţe. După Bucureşti, oraş unde am crescut, Clujul e oraşul meu. Aşa la o cafea mi se pare frumos să câştige Clujul. Dar nu pot decât să vă spun că vă doresc succes.” El a mai spus că acest titlul de Capitală Culturală Europeană e important mai ales pentru ceea ce fac cetăţenii. “Dacă lor nu le pasă... e important acest proces de mobilizare în jurul unei cauze. Al doile lucru important,e că niciunul dintre aceste oraşe candidate nu va avea şansa Sibiului, care a avut şi şansa politică şi cea economică. Sibiul a beneficiat de sprijinul unui stat european Luxemburg, dar şi de şansa unui boom economic. Luxemburgul a pus şi bani, iar Guvernul a investit în jur de 200 de milioane de euro. Guvernul Românei nu mai are astăzi 200 de milioane de euro. Nu mai sunt întrunite

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 9 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 55 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 35 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°