Raportul inspectorilor ONU va confirma utilizarea armelor chimice, pe 21 august, la periferia Damascului, anunţă secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, acuzând regimul Bashar al-Assad de numeroase crime împotriva umanităţii, relatează AFP.
Fără a atribui direct responsabilitatea utilizării armelor chimice regimului de la Damasc, Ban Ki-moon a declarat că Bashar al-Assad a comis "numeroase crime împotriva umanităţii".
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat joi că intenţionează să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic sirian, conform unui interviu acordat unui post de televiziune rus. Siria anunţase de marţi că este pregătită să prezinte arsenalul chimic comunităţii internaţionale şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament, fără însă a vorbi de distrugerea armamentului neconvenţional. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală.
Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite intenţionează să prezinte în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluţie pe tema situaţiei din Siria, în contextul planului rus privind arsenalul chimic sirian. Premierul britanic, David Cameron, a insistat pentru fixarea unui calendar pentru distrugerea armelor chimice din Siria.
Statele Unite şi alte ţări occidentale atribuie regimului sirian presupusul atac cu arme chimice comis pe 21 august la periferia Damascului, Washingtonul anunţând că incidentul s-a soldat cu aproximativ 1.400 de morţi.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de