Orădenii pasionaţi de artă sunt invitaţi marţi, 17 septembrie, de la ora 17, la hotelul Double Tree by Hilton, unde Casa de licitaţii Artmark din Bucureşti organizează o expoziţie fulger cu 23 de opere de artă ale celor mai apreciaţi şi bine cotaţi pictori români.
Expoziţia de Impresionism şi Postimpresionism Românesc cuprinde lucrări în valoare totală de aproximativ jumătate de milion de euro, care vor putea fi admirate între orele 17 şi 21 în spaţiul alocat de Double Tree by Hilton pentru eveniment.
"Cele mai valoroase tablouri ale expoziţiei sunt: "Tătăroaică" de Nicolae Tonitza şi "Convoi la amiază" - unul dintre emblematicele care cu boi semnate de Nicolae Grigorescu - fiecare dintre acestea având o valoare estimativă cuprinsă între 30.000 şi 50.000 de euro, respectiv "Veneţia" de Gheorghe Petraşcu şi "Bărci la Chioggia", de Nicolae Dărăscu, fiecare dintre acestea având o valoare estimativă cuprinsă între 20.000 şi 40.000 de euro", menţionează organizatorii într-un comunicat.
Potrivit acestora, unele dintre lucrările aduse la Oradea nu au mai fost expuse niciodată, ci au făcut parte din colecţii private. Intrarea la expoziţie este liberă. Parteneri ai evenimentului sunt Primăria Oradea şi Double Tree by Hilton.
Orădenii pasionaţi de artă sunt invitaţi marţi, 17 septembrie, de la ora 17, la hotelul Double Tree by Hilton, unde Casa de licitaţii Artmark din Bucureşti organizează o expoziţie fulger cu 23 de opere de artă ale celor mai apreciaţi şi bine cotaţi pictori români.
Expoziţia de Impresionism şi Postimpresionism Românesc cuprinde lucrări în valoare totală de aproximativ jumătate de milion de euro, care vor putea fi admirate între orele 17 şi 21 în spaţiul alocat de Double Tree by Hilton pentru eveniment.
"Cele mai valoroase tablouri ale expoziţiei sunt: "Tătăroaică" de Nicolae Tonitza şi "Convoi la amiază" - unul dintre emb