Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOPOL Vrancea: Evenimentele din ultimele 24de ore

Publicat in Vrancea Media, vineri 13 septembrie 2013 ·

La data de 12.09.2013 între orele 06.00 – 09.00, pe raza oraşului Panciu s-a acţionat pe linia respectării prevederilor legale privind transportul şi comercializarea produselor de panificaţie, ocazie cu care au fost identificate 7 autovehicule ce transportau astfel de produse . În urma verificărilor efectuate au fost ridicate în vederea confiscării produse în valoare de 100 lei, fiind aplicate 3 sanctiuni contravenţionale conform prevederilor Legii 12/1990 republicată . Poliţiştii acţionează în continuare pentru asigurarea unui climat de legalitate pe această linie . Agresiune cercetată de poliţişti La data de 12.09.2013, L. Ion din comuna Negrileşti a sesizat lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Comunal cu privire la faptul că, în ziua de 02.09.2013 în timp ce se afla pe raza comunei a fost lovit cu pumnii în zona feţei de către B. Ion şi M. Ion, ambii consăteni ai victimei, prezentând şi un certificat medico-legal în acest sens . În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca, la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale . Evenimente rutiere La data de 12.09.2013 orele 15:00, pe Drumul Judeţean 204P, în raza comunei Dumbrăveni, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Gugeşti au depistat pe P. Aurelian de 60 ani din localitate, în timp ce conducea un tractor proprietate personală marca DAF-304G neînmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar penal . La data de 12.09.2013 orele 16.30, pe Drumul Naţional 2 în raza comunei Boloteşti, M. Ştefan de 65 ani din municipiul Focşani, aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de trafic s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Urmare a evenimentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto şi a pasagerei M. Doina de 63 ani, în cauză fiind întocmit dosar penal . Info radare Aparatele radar sunt amplasate de poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutie

Articolul in Vrancea Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum 17 minute
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 57 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 18 minute
Votul pentru înlocuirea lui Ebrahim Raisi după decesul acestuia într-un accident de elicopter s-a rezumat la o cursă strânsă între singurul moderat dintr-un grup de patru candidaţi şi protejatul liniei dure a liderului suprem, scrie Reuters. Cu pest

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Mediafax acum 35 minute
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur s-a accidentat la coapsă în victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Chile. Deşi nu a participat la antrenamentul de joi, rapoartele sugerează că Messi ar putea fi apt pentru meciul Argentinei din sferturile d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°