Ploaia torenţială de joi seara a format viituri care au pătruns în curţile localnicilor din satele Avereşti şi Ion Creangă, din comuna Ion Creangă.
Speriaţi, oamenii au solicitat, prin Serviciul 112, intervenţia pompierilor din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. “A fost o rupere de nori, în urma căreia a căzut o cantitate mare de precipitaţii. Ploaia torenţială a rupt malurile de la podeţe, a intrat în curţi şi anexe gospodăreşti din satele Avereşti şi Ion Creangă. Până să sosească pompierii la faţa locului, ploaia s-a oprit, iar apele au început să se retragă”, a declarat Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă. Una dintre problemele care contribuie la agravarea pericolelor în astfel de situații este neimplicarea localnicilor în buna gospodărire a canalelor de scurgere, respectiv a șanțurilor.
Și pe drumurile comunei Pânceşti s-au format viituri, dar acestea nu au produs pagube în gospodăriile populaţiei. Fenomenul nu a avut aceeaşi intensitate în toate comunele din jurul oraşului Roman, în unele comune căzând cantităţi reduse de precipitaţii.
Ploaia torenţială de joi seara a format viituri care au pătruns în curţile localnicilor din satele Avereşti şi Ion Creangă, din comuna Ion Creangă.
Speriaţi, oamenii au solicitat, prin Serviciul 112, intervenţia pompierilor din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. “A fost o rupere de nori, în urma căreia a căzut o cantitate mare de precipitaţii. Ploaia torenţială a rupt malurile de la podeţe, a intrat în curţi şi anexe gospodăreşti din satele Avereşti şi Ion Creangă. Până să sosească pompierii la faţa locului, ploaia s-a oprit, iar apele au început să se retragă”, a declarat Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă. Una dintre problemele care contribuie la agravarea pericolelor în astfel de situații este neimplicarea localnicilor în buna gospodărire a canalelor de