* interviu cu scriitorul Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române Vasile Tărâţeanu este născut la 27 septembrie 1945 în Sinăuţii de jos, regiunea Cernăuţi, în anul 1972 şi a absolvit cursurile Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuţi. A lucrat redactor la ziarul “Zorile Bucovinei” (1969-1981), apoi la Postul de Radio Kiev (1981-1991). În 1989, alături de alți scriitori români din Cernăuți a fondat Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu“. Din anul 2000 este președinte al Fundației culturale “Casa Limbii Române” din Cernăuți. Este redactor-șef (sau director-fondator și editor) al gazetelor românești din Ucraina – Cernăuți: “Plai românesc” (1990–1994), “Arcașul”, “Curierul de Cernăuți”, “Junimea” etc. Aşa cum frumos scria Ion Pachia Tatomirescu, Vasile Tărâţeanu este “un poet-Sisif cărând stânca speranței re-întregirii de Țară”. Este autor a peste 20 de volume de versuri şi deţinător a trei premii importante acordate de colegii din România. Dintr-un interviu mai consistent, am ales pentru astăzi doar câteva răspunsuri. - Mulţi au afirmat, şi pe bună dreptate, că eşti unul din puţinii poeţi-tribun ai limbii române aflat peste graniţele oficiale ale ţării. Nu te deranjează acest calificativ aparent limitativ? -Nu mă deranjează. Pentru că mă consider un oştean al limbii române. Ce-i drept nu-mi prea place cuvântul „tribun”, deşi nu odată în viaţa mea m-am folosit de diverse „tribune”, inclusiv şi cele înalte, pentru a susţine o cauză, a atrage atenţa demnitarilor zilei, pentru a face o declaraţie sau a exprima un protest. Nu-mi prea place pentru că, în ultimul timp, cuvântul „tribun” a căpătat o nuanţă discreditantă, cumva peiorativă. Din cauza unor politicieni de rea faimă. - Cât din viaţa ta cotidiană există în poezia pe care o scrii şi cât din ea e „ornament stilistic şi estetic”. Scrii cu program sau te laşi în voia