Magia există. Nu ştiu a cui a fost găselniţa asta, dar sună bine. Şi este adevărată. Magia există. Trebuie doar descoperită. În muzică, precum în aceste zile de Festival Enescu, într-o carte, în zîmbetul unui copil sau al fiinţei iubite, într-un tablou sau un peisaj mirific. Sau nicăieri, doar în capul şi sufletul nostru. E posibil şi aşa ceva. De această dată, motorul pentru a găsi ceva nu e de găsit, ci doar de trăit, este acest Festival Enescu. Care oferă zeci de pretexte pentru a descoperi magia. Unul ar fi chiar muzica lui Enescu. Junele dirjor Juraj Valčuha, prin dirijor al Orchestrei Nazionale della RAI din Torino, a oferit luni, 9 septembrie, o versiune de o mare fineţe Suitei nr.1 în Do Major op.9. Partitura de tinereţe a lui Enescu a fost extrem de matur şi rafinat interpretată. O bucurie reală. Cum o reală surpriză plăcută a fost, în aceeaşi interpretare a Orchestrei Nazionale della RAI din Torino, şi Concertul nr.1 pentru vioară şi orchestră a lui Philip Glass. Solista a fost o româncă, Anna Ţifu, laureată a Concursului Internaţional „George Enescu“ (ediţia 2007), care a interpretat, cu avînt liric, un soi de monodie irlandeză ritmată. Ceva simpatic oricum, fără izmeneli savante de rupt gura tîrgului intelectual, cum procedează uneori compozitorii români care se ascultă unii pe alţii. În fine, poate am gusturi învechite, dar neoromantismul muzicii lui Glass a fost binevenit. Tzigane, rapsodie pentru vioară şi orchestră op. 76 de Ravel, o piesă binecunoscută şi apreciată de marele public, a venit cumva în prelungirea concertului oferit de Orchestra Română de Tineret. Duminică, pe 8 septembrie, Orchestra Română de Tineret a dedicat partea a II-a a concertului lui Ravel, sub conducerea marelui admirator şi iubitor al lui Enescu, dirijorul american Lawrence Foster. Am putut asculta: Rapsodia spaniolă, Pavană pentru infantă defunctă – ce bijuteri