Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tornadă s-a abătut asupra satului tulcean Cataloi, avariind 40 de case

Publicat in Gandul, vineri 13 septembrie 2013 · ·

O tornadă s-a abătut, vineri la prânz, asupra localităţii tulcene Cataloi, lăsând patru case fără acoperişuri şi producând pagube însemnate altor 36 de locuinţe, fără să se înregistreze însă victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul comunei Frecăţei, de care aparţine satul Cataloi, Marian Naiman, a declarat că vârtejul a făcut prăpăd în urma sa, producând pagube însemnate, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

"O tornadă a traversat localitatea şi s-a deplasat spre Tulcea. Au fost 40 de case avariate, între care la patru acoperişurile au fost luate în totalitate, şi mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini de vânt. Din fericire, nu au fost victime, nimeni nu a fost rănit. Acoperişurile au fost aruncate la 40 - 50 de metri. Nu am văzut niciodată aşa ceva şi nici n-am auzit de vreo tornadă, vreodată, în zona asta", a precizat primarul din Frecăţei.

Marian Naiman spune că la noapte în zonă se va institui cod portocaliu de inundaţii, dar până atunci va încerca să-i ajute pe oamenii rămaşi fără acoperiş la case.

"Avem cod portocaliu de la noapte şi până mâine dimineaţă şi să vedem ce putem face pentru oamenii care au rămas fără acoperişuri la case. Am cerut ajutor şi o să vedem şi cu ce putem ajuta de la Primărie", a mai afirmat primarul, care a precizat că nu este nevoie ca celor afectaţi de tornadă să le fie căutat adăpost pentru că, dacă va fi cazul, oamenii vor sta la noapte pe la rude prin sat.

Satul Cataloi a fost afectat şi de inundaţiile produse joi, când două maşini au fost purtate de ape până într-o râpă, iar trei case au fost inundate.

"Apa a fost de aproape doi metri, cu o lăţime de 10 - 12 metri. Au fost inundate trei case, iar două autoturisme au fost luate de apă şi duse 600 - 700 de metri la vale, până într-o râpă, suferind avarii majore. Viitura a măturat totul de pe stradă şi a luat până şi pi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 56 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°