TIMIŞOARA. Noi mijloace de transport vor circula pe străzile din oraş în primăvara anului viitor. Este vorba despre autobuze urbane de mici dimensiuni, numite şi mini-busuri. După ce, la începutul lunii aprilie, firma Mercedes a prezentat la Timişoara un astfel de mijloc de transport, primarul Nicolae Robu a anunţat vineri că va achiziţiona mai multe şi că a fost finalizat caietul de sarcini în baza căruia se poate organiza licitaţia.
Timişoara stă bine la capitolul troleibuze şi autobuze.În Timişoara merită să fie folosit transportul în comun. Avem o reţea de linii de tramvai bună, dar tramvaiele nu sunt bune. Vom achiziţiona mini-busuri. În primăvară cred că le putem achiziţiona (n.r. – după parcurgea procedurilor). Preţul va fi stabilit la licitaţie. Ne preocupă să facem transportul în comun cât mai atrăgător. Nu putem să oferim acum transport în comun gratuit pentru că avem nevoie mare de lichidităţi pentru proiectele cu fonduri europene, dar această idee ar putea fi pusă în practică, a precizat, vineri, primarul Nicolae Robu.
Mini-busul de la Mercedes are o capacitate de 30 de locuri, dintre care 16 pe scaune (patru sunt rabatabile) și este ideal pentru curse nocturne, când sunt mai puțini pasageri, dar și pe liniile unde se înregistrează, în general, un flux mai mic de persoane, precum și pentru transportul școlar. Spre deosebire de microbuze, autobuzele urbane de mici dimensiuni au plafonul înalt și, de asemenea, dotări precum aer condiționat, rampă pentru persoane cu handicap. Astfel de mijloace de transport se fabrică la Dortmund, în Germania și au un consum de combustibil de 17-19% în condiții de trafic intens. Un asemenea model costă, în funcție de dotări, între 100.000 și 140.000 de euro.
TIMIŞOARA. Noi mijloace de transport vor circula pe străzile din oraş în primăvara anului viitor. Este vorba despre autobuze urbane de mici dim