Problemele legate de poluarea produsă de compania Continental au revenit din nou în discuție, după ce mai mulți timișoreni care locuiesc în zonă au inițiat, la mijlocul acestei săptămâni, o scrisoare deschisă adresată edilului-șef în care îi semnalau faptul că…în Timișoara pute a cauciuc.
Petiția, circulată intens în mediul online, a adunat până în acest moment 1 389 de semnături.
Primarul Nicolae Robu a reiterat în conferința de presă susținută vineri la sediul PNL faptul că a discutat cu reprezentanții companiei, cărora le-a solicitat să ia toate măsurile care se impun pentru ca poluarea pe care o produce compania să se situeze în limitele legal admise în Uniunea Europeană, iar mirosul produs în zonă să fie redus cât mai mult față de situația constatată în prezent.
Subliniind faptul că este vorba despre o companie serioasă la nivel mondial, provenită dintr-un stat “pe care îl respectăm și îl apreciem foarte mult” și care “a dovedit mereu deschidere către implicare în problemele comunității noastre“, edilul a evocat rezultatele discuțiilor purtate de sine cu reprezentanții Continental și faptul că, potrivit declarațiilor acestora, compania a investit 2,5 milioane de euro în achiziționarea de filtre noi și a ridicat coșul de evacuare a noxelor la peste 40 de metri înălțime.
De trei luni încoace, însă, locuitorii din zonă au semnalat că mirosul produs de compania Continental se simte din ce în ce mai puternic, fapt pe care unii îl pun pe seama economiilor pe care compania le-ar face, neutilizând de fiecare dată instalațiile de filtrare și eliberând, mai ales în cursul nopții, cantități mari de noxe complet nefiltrate.
“Eu nu am nicio dovadă că lucrurile stau astfel și nu pot să vin cu acuze. Dar o explicație pentru existența acestui miros neplăcut trebuie să existe”,
a precizat primarul