Dacă aţi crezut până acum că România nu are “pioni importanţi în politica externă”, nu sunteţi cu adevărat patrioţi. Un exemplu este, prin propria-i mărturisire, europarlamentarul Adrian Severin. O asemenea îndrăzneală nu putea rămâne nesancţionată de mafia politică europeană, care a trecut rapid la acţiune şi i-a croit o înscenare pe (ne)cinste. Deşi înregistrat audio-video de jurnalişti britanici şi emiţător de pe IP-ul propriu al unei facturi pe email pentru un mic ciubuc de “consultanţă” în preludiul “afacerii”, vocea patriotului naţionale Severin o ţine langa cu tupeul dâmboviţean, de politician obişnuit să ofere cu seninătate nesimţire ambalată în discursuri alambicate. Şi, spre deosebire de omologii prinşi cu aceeaşi mâţă-n sac, retraşi de mult din scaunele europene (unul din ei beneficiar deja a 4 ani cu executare), hoţul nostru prins nu se lasă dus decât luat pe sus.

Instituţia demisiei, de onoare sau nu, este aproape necunoscută omului politic român, pe principiul voievodal al lui “dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”. Ce observăm, totuşi, frapant şi surprinzător, este absenţa oricărei invocări a persecuţiei băsiste. Probabil că, având conştiinţa anvergurii sale externe auto-invocate, Adrian Severin consideră a nu fi de nasul domniei sale o atare micime în argumente. O persoană de însemnătate internaţională fiind musai victima unor jocuri de culise cu actori grei ai ordinii mondiale.

Să încercăm, cu slabele noastre dotări, un exerciţiu de imaginaţie: cam ce ar fi putut deranja Severin acolo sus, în sferele înalte ale comandaturii globale? Să fi fost dumnealui o stâncă tare în calea capitalismului veros, hotărât de a înrobi bunăstarea mândrei noastre ţărişoare? Sau, o fi tunat glasul său în favoarea pinguinilor plătiţi cu doar 50 de lei/zi să danseze câteodată în Piaţa Victoriei şi s-a hotărât să i se taie microfonul, ca în cazul colegei ameţi