Unde s-a rătăcit turma? În tehnologie! Comunităţile respiră aer poluat, iar dezbătuta salată de roşii cu maidanezi e un clişeu despre care se pot scrie romane, în stil copy-paste, fără să-şi ceară careva drepturile de autor. Habar n-am unde începe şi unde se termină povestea celor care, datorită timpului liber, au început să se certe pentru mizeriile altora. Cu toată informaţia la picioare, noroiul este cel care întâmpină societatea, amestecând politicul cu omul de rând, muncitor din instinct.
Marile cupole stau la umbră şi nu vor să clădească adevărul înainte de a fi lansat pe piaţă. Şi prostul trebuie să ştie cine-l va lovi şi dacă va mai avea şanse în colaborarea cu nenumăratele combinaţii de cartier. Nu e loc de obiectivitate! Tăcerea e un instrument ce lasă oamenii fără drept de vot şi cu datorii uriaşe pentru următorii ani. Dieta nu-mi permite să mă bucur de ieftinirea pâinii, iar vremea de afară nu vrea să mă bage în autobuz. Sunt abordat de un beţiv de cursă lungă, cunoscut de-al meu, din blocuri deloc străine, şi-mi vine să-i lipesc pensia de frunte, ca să termine cu viciul ăsta împuţit. Nu e loc de mai bine! La spitalul de urgenţă ajung la timp cei bolnavi, dar datoriile la întreţinere nu le priveşte cine trebuie. Ameninţările stau împăiate pe uşa de la intrare pentru puţină vreme, iar în final, vestea se aplică – se taie apa!
Habar n-am de ce sfârâie micul în spatele blocului, de ce miroase a tutun pe scară şi de ce se fac dezbateri despre cei de la putere, fără o cameră care să le poarte ideile în toată ţara. E putoare cotidiană şi cât timp nimeni nu acţionează, vom fi distraşi în masă de la scumpirile dornice să ne atace sistemul imunitar. Nimic continuu, totul cu raţie şi credite în bancă. Visul adormirii celor care bat la uşă şi-şi vor banii cuveniţi, e proiectat într-o fugă fără combustibil. Pensionar să fii, că vine cârciuma la tine. D
