Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” din Piatra Neamţ invită scriitorii români, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, să participe la crearea Fondului Naţional de Manuscrise. “În acest scop, invităm pe toţi scriitorii din România şi din diaspora să ne ofere câte 10 – 15 pagini de manuscris – poezie, proză, eseu, reflecţii -, care se vor regăsi în colecţiile Bibliotecii «G. T. Kirileanu». De asemenea, solicităm deţinătorilor de manuscrise ale unor autori dipăruţi să aibă bunăvoinţa şi să ne ofere pagini de manuscris – poezie, proză, corespondenţă, jurnal -, obligându-ne să le conservăm şi să le valorificăm spre celebrarea şi promovarea operei şi numelor în discuţie. Într-o perioadă în care manuscrisul în format clasic este pe cale de dispariţie, înlocuit de forme şi variante electronice, considerăm că amprenta individualităţii fiecărui scriitor trebuie păstrată, conservată şi valorificată prin metode specifice”, a precizat Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene “G. T. Kirileanu” din Piatra Neamţ, iniţiatorul proiectului.
Biblioteca Judeţeană se obligă să păstreze în bune condiţii manuscrisele, să le valorifice prin expoziţii tematice, aniversare, omagiale, să le promoveze în cărţi, albume, precum şi în alte programe documentare. Numele donatorilor vor fi făcute publice, iar manuscrisele vor intra în patrimoniul cultural naţional. Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” din Piatra Neamţ invită scriitorii români, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, să participe la crearea Fondului Naţional de Manuscrise. “În acest scop, invităm pe toţi scriitorii din România şi din diaspora să ne ofere câte 10 – 15 pagini de manuscris – poezie, proză, eseu, reflecţii -, care se vor regăsi în colecţiile Bibliotecii «G. T. Kirileanu». De asemenea, solicităm deţinătorilor de manuscrise ale unor autori dipăruţi să aibă bunăvoinţa şi să ne ofere pagini de m