29 de mari organizaţii nonguvernamentale – între care Fundatia Soros, Agenţia de Monitorizare a Presei, APADOR – CH, Pro Democraţia, Freedom House şi Centrul Român pentru Politici Europene – au publicat o scrisoare prin care dezmint acuzaţii legate de implicare murdară în protestele împotriva exploatării de la Roşia Montană. ONG-urile cer politicienilor să înceteze denigrarea și culpabilizarea cetățenilor care își exercită drepturile și libertățile democratice în stradă.
„Noi, reprezentanții organizațiilor semnatare, am constatat în ultimele zile intensificarea insinuărilor la adresa organizațiilor neguvernamentale venite din partea câtorva politicieni, inclusiv din partea prim-ministrului României. Mass media au preluat și amplificat acuzațiile referitoare la presupuse interese pe care le-ar reprezenta acele structuri ale societății civile care ar fi sprijinit protestele împotriva promovării legii de exploatare auriferă de la Roșia Montană.
Acești politicieni, susținuți cu rea credință de o parte din mass-media încearcă să submineze motivele reale pentru care au ieșit în strada zecile de mii de manifestanți. Ne solidarizăm cu cetățenii care au decis să protesteze nu numai pentru oprirea unui proiect periculos, ci mai ales pentru apărarea unor principii și cerințe generale precum democrația participativă, statul de drept, asumarea de către guvernanți a propriilor decizii, respectul pentru electorat concretizat în îndeplinirea angajamentelor asumate. Acestea sunt și valorile în virtutea cărora acționăm noi, organizațiile neguvernamentale și tocmai de aceea suntem solidari cu cetățenii care au decis să protesteze pașnic. Noi nu ne aflăm în spatele, ci alături de protestatari. “ – se arată în document.
Semnatarii scrisorii amintesc politicienilor că nu protestele pașnice sperie investitorii corecți, ci corupția și proasta guvernare: „Marii inves